Comercianţi de "bună-credinţă" sancţionaţi contravenţional cu câte 1000 lei fiecare!
Stiri Botosani Sunday, 9 May 2010 ActualitateApropiindu-se de cele două persoane, jandarmii au constatat că aceştia încercau să convingă trecătorii din zonă de faptul ca sunt comercianţi de buna-credinţă şi că au de vânzare drujbe "originale", la preţuri extrem de avantajoase.
"În privinţa bunei-credinţe, jandarmii s-au convins de acest lucru în momentul când le-au solicitat celor doi actele de provenienţă sau orice alt act justificativ pentru marfa oferită spre vânzare, singurul răspuns primit din partea acestora fiind doar nişte strângeri din umeri", a precizat cpt. Cristian niţuleac, ofiter Relatii Publice în cadrul IJJ Botoşani.
B. Vasile şi B. Viorel, ambii având domiciliul în judeţul Galaţi, au declarat că cele două drujbe "nu sunt chiar originale" şi nici acte pentru ele nu au, fapt pentru care cei doi comercianţi "de bună-credinţă" au fost sancţionaţi contravenţional cu câte 1 000 lei fiecare, iar drujbele le-au fost ridicate în vederea confiscării.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Tribunalul București a respins cererea procurorilor DIICOT și l-a plasat sub control judiciar pe Călin Georgescu
Tribunalul București a decis, luni, ca fostul candidat la alegerile prezidențiale să fie eliberat din arest preventiv și plasat sub control judiciar. Hotărârea instanței nu este definitivÄ...
Municipiul Suceava devine Capitala Tineretului din România în anul 2028!
Municipiul Suceava a câștigat titlul de Capitală a Tineretului din România pentru anul 2028, în urma unei ediții care a adus în competiție un număr record de 10 orașe. An...
Ai cumpărat un apartament cu balconul deja închis. Cine răspunde?
Balconul a fost închis de un fost proprietar, poate chiar cu 30 sau 40 de ani în urmă. Noul proprietar poate fi amendat? Poate fi obligat să desființeze lucrarea? Și cum se stabilește...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.70 secunde