Colegiu Prefectural cu pupături şi şampanie-FOTO

Joi a avut loc ultima şedinţă de Colegiu Prefectural din acest an, prefectul Costică Macaleţi făcând un bilanţ al şedinţelor derulate pe parcursul anului 2013.

Reprezentantul Guvernului a ţinut să puncteze câteva dintre problemele pe care le-a constatat la instituţiile publice deconcentrate, făcând un apel la directori ca pe viitor să fie mai implicaţi şi să aibă o mai bună colaborare cu Instituţia Prefectului.

“Nu vreau să nominalizez pe nimeni însă trebuie apreciat faptul că unii dintre dumneavoastră aţi fost mai prezenţi în activitatea Colegiului Prefectural şi m-aş bucura dacă pe viitor acest aspect s-ar îmbunătăţi. Aş aprecia dacă aţi fi mai participativi la discuţii, nu doar prin simpla prezenţă. Vă aştept cu propuneri pe care le putem înainta împreună către autorităţile centrale dar şi cu propuneri de subiecte de interes comun pentru a fi supuse analizei în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural. Periodic am făcut vizite la instituţiile deconcentrate. Am sesizat o serie de probleme, în special în ceea ce priveşte relaţia cu publicul dar şi condiţiile asigurate pentru persoanele care vin cu diverse probleme. Apreciez că mare parte din cele sesizate au fost remediate", le-a transmis prefectul directorilor de deconcentrate.

La finalul şedinţei, Costică Macaleţi le-a transmis celor prezenţi un an nou mai bun, cu realizări, cu putere de muncă şi succese în activitatea insituţiilor pe care le coordonează.

Prefectul a ciocnit un pahar cu şampanie cu şefii de instituţii, nelipsind îmbrăţişările şi pupăturile.











 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Revoluția energiei acasă: Cum transformă stocarea în baterii panourile fotovoltaice într-o sursă reală de autonomie

astăzi, 20:39

Într-un context în care independența energetică a devenit o prioritate economică, simpla montare a panourilor fotovoltaice nu mai reprezintă întreaga soluție. Adevărata optimiz...

Replica ta airsoft trage cu CO2 sau Green Gas? Iată ce nu știai

astăzi, 20:27

Există o întrebare pe care și-o pune aproape orice jucător care vrea să achiziționeze primul pistol pe gaz — CO2 sau Green Gas? La prima vedere, cele două sisteme par foarte asemănÄ...

Poveste tristă din Gara Leorda: ”Mulțumesc, dragul meu, pentru iubirea ta…”

astăzi, 20:18

Era bun. Iubitor, blând, o resursă inepuizabilă de iubire. De cinci ani păzea Gara din Leorda. Nu supăra pe nimeni, de fapt mai mult ocolea oamenii. Se lipise de un om bun, impiegatul de miÈ...