Colegii poliţistului care şi-a pierdut viaţa escortându-l pe Oprea arată cu degetul spre vicepremier!
Stiri Botosani Thursday, 22 October 2015 Actualitate"Mereu ne aleargă. Oprea e şi singurul dintre toţi care merge cu peste 100km în oraş. Ştii ce cred? Că dacă eram eu la deschidere, eu muream, nu Bogdan", a relatat, pentru stiripedia.ro, un coleg al poliţistului care şi-a pierdut viaţa miercuri după ce a căzut de pe motocicletă, în timp ce "deschidea" calea coloanei oficiale a vicepremierului.
Potrivit sursei citate, Bogdan Cosmin Gigina, decedat la vârsta de 28 de ani, conducea coloana lui Oprea, care se grăbea de la restaurant acasă. Coloana s-a constituit în jurul orei 18.40 iar obiectivul era ghidarea maşinii în care se afla vicepremierul Oprea spre casă.
"Poliţiştii care aveau staţiile deschise pe canalul de comunicaţii al coloanei au auzit vocea ofiţerului Gâtan cum striga. "Mai repede, mai repede, parcă dormiţi". În momentul impactului, motocicleta condusă de Bogdan Gigina avea peste 100 km/h. Ploua abundent. Casca poliţistului era de tip flip-up, sistem care poate rabata partea din faţă de la bărbie şi până la frunte. Dacă ar fi stat închisă îi obtura poliţistului Bogdan Gigina toată vizibilitatea. Iar deschisă făcea ca toată apa să-i între direct în ochi. Îl lăsa, cât de cât, să vadă însă scădea exponenţial protecţia frontală în caz de accident. Testele de impact arată că mai bine de 65% din impacturi se produc în zona bărbiei, fiind cea mai expusă în caz de accident", arată publicaţia citată.
Stiripedia.ro mai relatează că "în momentul în care Gigina a pierdut controlul motocicletei şi a intrat în gardurile care delimitau lucrările se afla la aproximativ 300 de metri de maşina lui Gabriel Oprea. Autospeciala Ministerului Afacerilor Interne condusă de şoferul lui Oprea a oprit în apropiere de accident. Şoferul a deschis uşa şi a dat să coboare ca să-i dea colegului său primul ajutor. După câteva secunde a revenit cu mâinile pe volan şi a demarat mai departe în trombă; în viteză şi mai mare decât până atunci. Scena a fost descrisă de mai mulţi poliţişti în discuţii separate. La locul accidentului a rămas ofiţerul Gâtan. Maşina lui Oprea şi-a continuat singură traseul dar tot cu sirene şi girofar.
"Am prins mai mulţi miniştri. Dar pe Oprea îl ducem de la tuns, la masă, la întâlnirile cu colegii de partid, peste tot", a mai declarat, pentru stiripedia.ro, un alt poliţist.
Mort la vârsta de 28 de ani, Bogdan Gigina a fost avansat post-mortem de vicepremier. SURSA
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Poliția în alertă, un copil de 14 ani a dispărut de acasă! Nu are telefon asupra lui, a plecat doar cu câteva haine în rucsac
Iulian Romică Ticu este născut în Botoșani, pe 3 aprilie 2012, și domiciliază în Podriga. Vineri, 5 iunie, în jurul orei 09:00, în timp ce se afla la domiciliul mamei s...
Lista actualizată a miniștrilor guvernului Tomac: Premierul desemnat negociază pe toate fronturile
Premierul desemnat Eugen Tomac are o misiune extrem de dificilă și puțin timp la dispoziție pentru a încropi o echipă guvernamentală care să aibă șanse să treacă în Parlament. ...
Alertă de la hidrologi: Pericol de inundații, Cod Galben la Botoșani!
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații și au instituit Cod galben de inundații pe râurile Siret, Prut și Jijia și afluenții acestora, până mâine, la ora 12:00. ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.23 secunde