Codul Bunelor Maniere: Top 40 de reguli de bază
Stiri Botosani Wednesday, 1 July 2015 ActualitateBazele sale își au originea în antichitate, în spațiile civice, cum ar fi agora, teatrul sau forumul, fiind utilizat des în arta oratorică, prin care oamenii erau învățați cum să conviețuiască, fără a avea comportamente deranjante pentru cei din jurul lor. Sunt reguli care stau la baza oricărei societăți sănătoase, civilizate.
Iată 40 dintre cele mai importante reguli:
La spectacole de teatru, operă, gale sau expoziții, vom merge îmbrăcați elegant.
Când ne întâlnim cu cineva pe stradă, nu vom rămâne în mijlocul străzii sau în mijlocul trotuarului.
Nu ne vom întrerupe niciodată interlocutorul, în cadrul unei discuții.
Autoprezentarea se obișnuiește frecvent, în diferite ocazii: într-o societate mai numeroasă, la solicitarea unei vizite, la prezentarea în fața superiorului pe care încă nu l-ai cunoscut.
Într-un restaurant sau bar, bărbatul va intra mereu primul.
Când strănutăm, tușim sau căscăm, se pune întotdeauna mâna la gură, indiferent de distanța sau de relația pe care o avem cu o persoană. Este indicat să purtăm mereu la noi șervețele sau batistă.
La intrarea în mijloacele de transport în comun, întâi sunt lăsați să iasă afară cei care coboară, după care vor intra ceilalți pasageri.
La masă, se va aplica "Regula gheișei": Nu suflați în mâncare/ceai/cafea! Așteptați să se răcească!
De fiecare dată când o doamnă se ridică de la masă sau se așază, toți bărbații trebuie să se ridice odată cu ea.
O doamnă nu va intra niciodată singură într-un bar sau local în care se vând cu predilecție băuturi acoolice.
Bărbatul este prezentat femeii, cel mai tânăr celui mai în vârstă, iar gradul mai mic celui superior.
În mijloacele de transport în comun: Dacă o doamnă este însoțită de un bărbat, acesta îi va cumpăra biletul și îi va oferi locul de lângă geam. Dacă există doar un singur loc liber, el va fi oferit doamnei, iar domnul va rămâne lângă ea în picioare.
Niciodată nu o va părăsi, grăbindu-se să prindă un loc liber când se ivește ocazia.
A nu răspunde la gestul celui care întinde mâna este în sine o ofensă, chiar mai gravă decât cea de a nu saluta.
Punctualitatea, atunci când suntem invitați la masă este deosebit de importantă.
Nu așezați coatele pe masă! Dacă folosiți doar o mână, așezați-o în poală.
Întotdeauna, salutul trebuie însoţit de un zâmbet. Când salutăm trebuie să-l privim în ochi pe cel salutat, nu salutăm o persoană stând cu spatele către persoana respectivă sau privind spre cer sau pământ.
Nu vorbiți cu gura plină! Mestecați cu gura închisă! Mulțumiți chelnerului când vă servește!
Cum se taie mâncarea din farfurie: Bucata de mâncare trebuie tăiată exact lângă furculiță. În plus, se taie numai pentru o înghițitură, nu se fac "soldăței".
Nu vorbiți la telefon în timpul mesei. Dacă primiți un apel foarte important, trebuie să vă scuzați și să vă ridicați de la masă.
Nu salutăm ţinând mâinile în buzunare sau cu gura plină. Nu salutăm făcând gesturi ample, nefireşti.
După ce terminați de mâncat, nu împingeți farfuria spre colțul mesei! Așteptați să vină chelnerul să o ia.
Nu se apelează oamenii la telefon înainte de 10 dimineața, între orele 13-17 și după ora 21, cu excepția celor apropiați, cărora le știți programul.
O convorbire convențională nu trebuie să depășească 5 minute!
Dacă un cadou nu ne place, ne vom ascunde nemulțumirea
Ambalajul unui dar este foarte important.
Nu se duc flori bărbaților decât dacă sunt la spital.
Nu salutăm grăbit şi cu aerul că suntem preocupaţi de ceva.
Băieţii trebuie să-şi scoată căciula de pe cap când salută. Formulele cele mai des folosite sunt: "Bună ziua!", "Bună seara!", "Bună dimineaţa!". Între prieteni sau colegi se folosesc de regulă "Bună!", "Salut!" Niciodată nu vom saluta o persoană mai în vârstă cu "Bună!" sau "Salut!"
Se salută cu "Bună dimineaţa!" până la ora 11 dimineaţa, cu "Bună ziua !" după ora 11 şi până la lăsarea serii, iar apoi cu "Bună seara!"
Când se intonează imnul de stat în locuri publice, ne ridicăm în picioare, luăm o poziţie decentă, băieţii îşi scot căciulile şi se ascultă în perfectă linişte.
Prețul de pe cadouri va fi înlăturat cu grijă. Excepție fac discurile și cărțile, de pe acestea prețul nu se șterge. Cartea nu se atinge!
Florile se oferă fără ambalajul în care le-am cumpărat, chiar dacă este foarte frumos.
Florile primite trebuie așezate imediat într-un vas cu apă.
Cel care primește un dar îl va deschide în fața musafirului și nu-i va strica bucuria protestând că este prea scump, că nu trebuia sau mai rău, că nu-i place, nu-i trebuie, că nu-l poate accepta.
Când distanţa sau zgomotul nu ne permit să salutăm verbal, atunci salutăm printr-o uşoară înclinare a capului.
Băieţii salută primii fetele, bărbaţii salută primii femeile, copiii sau persoanele mai tinere salută persoanele mai în vârstă.
Când intrăm într-o încăpere îi salutăm pe cei aflaţi deja acolo. Când ne prezentăm unui grup salutăm primii. După ce ne salutăm, nu întrerupem discuţia în care sunt antrenaţi membrii grupului.
Întotdeauna cel care merge îl salută pe cel care stă pe loc, iar cel care se află într-o maşină pe cel care este pieton, dar întotdeauna, nu trebuie să ne sfiim să salutăm primii, chiar dacă regula cere să fim salutaţi. A saluta este o dovadă de politeţe. A aştepta să fii salutat este o dovadă de impoliteţe.
Bărbatul va merge întotdeauna la marginea dinspre stradă a trotuarului, în momentul în care merge alături de o femeie sau mai multe femei. Dacă sunt doi bărbați și o femeie, atunci aceasta va sta la mijloc.
Întotdeauna se întreabă unde este toaletă și nu se folosesc alte cuvinte referitoare la aceasta, cum ar fi "baia".
"O femeie nu poate fi lovită nici măcar cu o floare!", nici măcar în glumă și nici nu se poate insinua lovirea unei femei.
Sursa: zigzagonline.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Reacția dură a lui Crin Antonescu: ”O situație de coșmar” / ”Cei cinci din fruntea PNL să demisioneze!”
Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a comentat rezultatul slab obținut de candidatul liberal Nicolae Ciucă în primul tur al alegerilor prezidențiale 2024. ”Este o situație de c...
PSD Botoșani le mulțumește botoșănenilor pentru participarea la vot și pentru încrederea acordată!
,,Le mulțumim tuturor botoșănenilor care au participat la vot și celor care ne-au acordat încrederea lor la aceste alegeri. Îi asigurăm pe botoșăneni că am înțeles mesaju...
Tânăr din Botoșani campion național la snooker! (Foto)
Iustin Scripei este campion național la snooker, la categoria junior, după ce l-a învins în finală pe Tudor Bran din Cluj. Tânărul Iustin Scripei este din județul Botoșani. ...
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici