Cod Galben de ploi, vânt şi ninsori, pentru judeţul Botoşani!
Stiri Botosani Friday, 9 October 2015 ActualitateÎn intervalul menţionat vor fi precipitaţii în toată ţara, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 50 l//mp, mai ales în jumătatea sudică şi în zonele de munte.
Vor fi ploi, dar în zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în zonele montane înalte din restul ţării, în jumătatea de nord a Moldovei şi trecător în estul şi sud-estul Transilvaniei.
Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, depăşind temporar 60...70 km/h, îndeosebi în sud, sud-est şi în zonele de munte.
Procesul de răcire se va accentua, iar vremea va deveni deosebit de rece în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice.
Avertizarea Cod Galben este în vigoare de pe 11 octombrie, ora 10.00 până pe 12 octombrie, ora 18.00.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Aglomerație în două puncte de frontieră din țară, se recomandă tranzitarea prin Botoșani!
În PTF Sculeni și Albița, la această oră, se înregistrează un trafic intens pe sensul de ieșire din Republica Moldova, ceea ce îngreunează accesul autovehiculelor către punct...
Toamna, sărbătoare a creativității la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” din Hlipiceni! (Foto)
Toamna a adus culoare, veselie și creativitate la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” Hlipiceni, unde preșcolarii și elevii au participat la activități educative și recreative ded...
Croitoru a vorbit despre ”probleme interne” la Botoșani și a tras concluzia după 1-3 cu Petrolul: „Nu au putut, săracii”
FC Botoșani a fost învinsă pe teren propriu de Petrolul, scor 1-3, în etapa cu numărul 13 din SuperLigă. Martins, cu o dublă (27, 54), a fost eroul „Lupilor Galbeni”, &...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.30 secunde