CNAS: Unele bilete de trimitere sau recomandări medicale îşi pierd valabilitatea din 31 martie - proiect

Unele documente medicale, precum bilete de trimitere sau recomandări, a căror valabilitate a fost prelungită în perioada stării de alertă, nu vor mai putea fi folosite după 31 martie, fiind necesară o nouă evaluare a medicului specialist, prevede un proiect de act normativ.

Potrivit unui comunicat de presă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), nu vor fi afectate de această reglementare documentele care se află în perioada de valabilitate.

Reprezentanţii CNAS susţin că proiectul de act normativ care cuprinde totalitatea modificărilor şi completărilor reglementărilor din sistemul de sănătate care vor intra în vigoare începând cu data de 1 aprilie se află pe circuitul de avizare interinstituţională.

Este vorba despre biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare, biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice, recomandările medicale pentru îngrijiri medicale la domiciliu, îngrijiri paliative la domiciliu, recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate, dar şi deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive.

CNAS precizează că biletul de trimitere pentru specialităţi clinice are o valabilitate de maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii.

„Pentru toate bolile cronice, biletele de trimitere pentru specialităţile clinice şi pentru îngrijiri paliative în ambulatoriu au valabilitate de până la 90 de zile calendaristice. Biletul de trimitere pentru specialităţi clinice recomandate de medicul de familie, care are evidenţiat "management de caz", are o valabilitate de 90 de zile calendaristice. Biletul de trimitere pentru specialitatea clinică medicină fizică şi de reabilitare are o valabilitate de maximum 90 de zile calendaristice de la data emiterii. Biletul de trimitere pentru specialităţi paraclinice are o valabilitate de maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii", menţionează sursa citată.

De asemenea, pentru toate bolile cronice, valabilitatea biletului de trimitere pentru investigaţii paraclinice este de până la 90 de zile.

Astfel, biletul de trimitere pentru investigaţii paraclinice - examinări histopatologice şi citologice are termen de valabilitate 90 de zile, cel pentru investigaţii paraclinice recomandate de medicul de familie/medicul de specialitate din ambulatoriu, care are evidenţiat "management de caz", are o valabilitate de 90 de zile, iar cel pentru investigaţii medicale paraclinice de înaltă performanţă (RMN, CT, scintigrafie şi angiografie) - tot 90 de zile.

„Recomandarea medicală pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive îşi pierde valabilitatea dacă nu este depusă la casa de asigurări de sănătate în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii", precizează CNAS.

În situaţia pacienţilor cu stome permanente, pentru obţinerea dispozitivelor de protezare stomii, prescripţia medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 12 luni consecutive.

Totodată, în situaţia pacienţilor cu incontinenţă urinară permanentă, pentru obţinerea dispozitivelor de incontinenţă urinară, prescripţia medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 12 luni consecutive.

„Pentru echipamentele pentru oxigenoterapie şi ventilare noninvazivă, prescripţia medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 90/91/92 de zile, în funcţie de starea clinică şi evoluţia afecţiunii pentru persoanele care nu sunt încadrate în grad de handicap, şi de maximum 12 luni pentru persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav", afirmă CNAS.

Conform aceleiaşi surse, decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical are un termen de valabilitate de 30 de zile calendaristice de la data emiterii de către casa de asigurări de sănătate, cu excepţia următoarelor situaţii:

* decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivelor de protezare stomii şi incontinenţă urinară este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală, care nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz;

* decizia de aprobare pentru închirierea fotoliilor rulante este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală, care nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice;

* pentru echipamentele pentru oxigenoterapie, decizia de aprobare este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală, respectiv maximum 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz;

* pentru aparatele de ventilaţie noninvazivă, decizia de aprobare este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală şi nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz;

* decizia de aprobare pentru închirierea fotoliilor rulante, aparatelor pentru administrarea continuă cu oxigen şi ventilaţie noninvazivă este însoţită de o anexă cu 3 sau 12 taloane, după caz, corespunzător perioadelor lunare, pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală

 

Spune-ne opinia ta