Cluburile sportive de copii pot reîncepe pregătirea fizică, dar în grupuri de câte trei

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a declarat, joi, la Digi24, că cluburilor sportive de copii pot reîncepe pregătirea fizică, în regim de trei, respectând ordinul Ministerului. Astfel, pot fi efectuate exerciții fizice în aer liber respectând distanțarea fizică.

„În momentul de față am putut permite tuturor sporturilor să facă, de exemplu, pregătire fizică generală în regim de trei participanți. Nu înțeleg de ce cluburile de fotbal n-ar putea să facă lucrul acesta la nivel de copii. Există disponibilitatea din partea foarte multor antrenori, de exemplu, în a-și face un program prelungit și a lucra cu câte trei copii. Cel puțin pentru faza de început, că noi reevaluăm situația din două în două săptămâni, ar putea face acest lucru”, a declarat Ionuț Stroe.

Acesta a spus că este optimist în ceea ce privește reluarea antrenamentelor colective.

“Eu cred că cluburile sportive în curând vor avea posibilitatea să facă chiar antrenamente colective”, a precizat Stroe.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...