CJ nu renunta la procesele cu Spitalul Judetean Mavromati si firma Sanomed!

"La un moment tot se va ajunge la concluzia ca aceasta operatiune nu trebuia sa aiba loc pentru ca nu e corecta, dreptatea se va vedea, la momentul la care i se va permite sa se vada", a spus Mihai Tabuleac, presedintele CJ, despre privatizarea Laboratorului de analize din cadrul Spitalului Judetean Botosani.

Consiliul Judetan Botosani a intentat doua procese Spitalului Judetean si firma Sanomed, in unul dintre dosare solicitandu-se anularea privatizarii Laboratorului, si altul prin care s-a cerut suspendarea, intrucat, potrivit sefului CJ, s-a dorit ca efectele negative generate de acest contract sa fie cat mai mici si sa se intinda pe o perioada de timp cat mai scurta.

"Nu ne-am gandit neaparat la acea chirie pe care nu o incasam, care oricum este destul de mica, ne-am gandit la soarta salariatilor de acolo si la calitatea actului medical. In procesul de suspendare am pierdut la fond si am declarat recurs, iar in procesul de anulare a fost miercuri un termen si s-a decis o amanare. Asteptam si punctul de vedere al Ministerului Sanatatii, pentru ca a fost o inspectie la Botosani si s-au luat in control mai multe aspecte, printre care si aceasta operatiune, asocierea investitionala, despre care noi am spus totdeauna ca reprezinta o operatiune nelegala", a spus Mihai Tabuleac, presedintele CJ Botosani.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...