Circa 300 de masini Toyota din Suceava si Botosani vor fi chemate in service
Stiri Botosani Thursday, 11 February 2010 Actualitate"În România, la fel ca şi în Europa, nu a avut loc nici un accident cauzat de eventuale disfuncţionalităţi la nivelul pedalei de acceleraţie. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat clienţilor noştri şi îi asigurăm că, pentru noi, siguranţa şi satisfacţia lor sunt mai presus de orice. De aceea iniţiem această campanie preventivă de rechemare în service. În acest moment, preocuparea noastră cea mai mare este aceea de a soluţiona cât mai urgent şi eficient această situaţie şi de a ne asigura că toate maşinile au fost verificate", a declarat directorul general Toyota România, George Kyriazis, conform Monitorul de Suceava.
În service vor fi chemate opt modele de autoturisme Toyota
Scrisorile de rechemare în service vor fi primite de proprietarii a opt modele de autoturisme Toyota. Este vorba despre modelele Aygo, fabricate în perioada februarie 2005 – august 2009, iQ (noiembrie 2008 – noiembrie 2009), Yaris (noiembrie 2005 – septembrie 2009), Auris (octombrie 2006 – 5 ianuarie 2010), Corolla (octombrie 2006 – decembrie 2009), Verso (februarie 2009 – 5 ianuarie 2010), Avensis (noiembrie 2008 – decembrie 2009) şi RAV4 (noiembrie 2005 – noiembrie 2009). Potrivit reprezentanţilor Toyota, la aceste modele există posibilitatea ca pedala de acceleraţie să rămână blocată mecanic într-o poziţie parţial apăsată sau să revină lent la poziţia normală, acest comportament fiind cauzat de probabilitatea apariţiei uzurii la mecanismul pedalei de acceleraţie.
"Uzura progresivă, în combinaţie cu anumite condiţii de funcţionare şi de mediu, pot genera o frecare mai mare la nivelul mecanismului, astfel încât, cu intermitenţă, pedala de acceleraţie să poată fi apăsată mai greu, să revină mai încet la poziţia normală sau, în cel mai rău caz, să rămână parţial apăsată", se arată în comunicatul celor de la Toyota. De asemenea, pentru informaţii suplimentare, proprietarii de autoturisme Toyota sunt invitaţi să acceseze şi site-ul de internet al acestei companii, www.toyota.ro.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Nereguli combătute cu pliante: Utilizatorii de trotinete și biciclete, luați în vizor de polițiștii locali! (Foto)
Poliția Locală a municipiului Botoșani desfășoară în mod constant activități de verificare, prevenire și informare privind respectarea regulilor de circulație de către utilizatorii tr...
Accident mortal pe E85, în afara Adjudului. Un șofer din Bacău a murit, după impactul cu o autocisternă condusă de un botoșănean!
Un grav accident rutier s-a produs joi, 24 septembrie 2026, pe DN 2 – E85, în afara municipiului Adjud, județul Vrancea. Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Bacă...
Protest anunțat în școli față de uniformele școlare, CNE îi îndeamnă pe elevi să meargă îmbrăcați în negru pe 28 septembrie!
Consiliul Național al Elevilor (CNE), organizație reprezentativă a elevilor, îi îndeamnă pe aceștia să vină îmbrăcați în negru la școală, pe 28 septembrie 2026, &ici...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.93 secunde