Cioban român împușcat în Sicilia

Cioban român împușcat în Sicilia

Salvatore Catalano

În dimineața de 18 aprilie, un cioban sicilian din Santa Ninfa (Trapani) l-a rănit în mod grav, cu o pușcă de calibrul 12 încărcată cu alice, pe românul Petru Saviuc, de 45 de ani, și acesta cioban. Românul a fost lovit în față și în torace.
 
A doua zi, Salvatore Catalano, de 38 de ani, a mărturisit fapta și a fost arestat cu acuzația de tentativă de omor și deținere și port ilegal de muniție și arme ilegale, scrie gazetaromaneasca.com.
 
Atacul a avut loc la o stână unde românul se afla de câteva zile, după ce Catalano îl alungase de la ferma lui pentru că, potrivit celor declarate anchetatorilor, "nu îi plăcea cum lucra".
 
Carabinierii au fost alertați de un prieten al agresorului. Ajunși la fața locului, carabinierii au găsit teribila scenă: românul în agonie era prăbușit într-o baltă de sânge.
 
Catalano a fost interogat îndelung de Procuratura din Marsala; procurorul care se ocupă de caz, după ce l-a declarat în arest, i-a acordat beneficiul arestului la domiciliu.
 
Ciobanul român grav rănit este internat la centrul de traumatoligie al spitalului Villa Sofia din Palermo unde a fost transferat de urgență cu elicopterul de la spitalul din Castelveltrano. Potrivit medicilor, își va pierde vederea.

Anchetele sunt efectuate de carabinierii de la Unitatea din Castelvetrano.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident pe ruta Iași – Dorohoi, o mașină cu numere de Botoșani nu a oprit la calea ferată! (Foto)

astăzi, 18:59

Sucursala Regională de Căi Ferate Iași informează că astăzi, 17 octombrie, în jurul orei 16:25, trenul Regio 11432 Dorohoi - Iași a surprins un autovehicul la trecerea la nivel cu calea f...

Când trecem la ora de iarnă în 2026. Data la care se schimbă ceasurile în România

astăzi, 18:00

Trecerea la ora de iarnă marchează revenirea la ora standard și aduce modificări în programul zilnic, în special în ceea ce privește lumina naturală de dimineață și de searÄ...

Surse: PNL a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu

astăzi, 16:14

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit, sâmbătă, pentru a decide cum vor vota parlamentarii formațiunii la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Ș...