Cină de caritate cu VIP-uri locale-GALERIE FOTO

Cină de caritate cu VIP-uri locale-GALERIE FOTO

 Florin, Roxana si Marilena Turcanu  

Politicieni, directori de instituţii şi oameni de afaceri au participat, vineri seară, la o cină de caritate organizată de Fundaţia Hermes la Hotel Rapsodia, în cadrul căreia activează ca voluntar şi fiica cea mare a preşedintelui Consiliului Judeţean, Marilena.

Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, alături de soţie, deputatul Roxana Anuşca Ţurcanu, senatorul Viorel Grigoraş, deputatul Costel Şoptică şi Viorel Iliuţă, managerul Spitalului Judeţean.

Scopul acestei cine de caritate a fost unul nobil, cu banii strânşi urmând a fi cumpărate rechizite şi hăinuţe penru copiii care învaţă la Şcoala din localitatea Epureni, comuna Ungureni, şi care din cauza neajunsurilor nu reuşesc să se bucure de copilărie aşa cum trebuie şi nici nu pot învăţa aşa cum au pivilegiul alţi micuţi de vârsta lor.









“Evenimentul din această seară este o cină de caritate. Ne propunem să strângem bănuţi pentru a reuşi să trimitem copiii la şcoală, asta îşi propune asociaţia să facă. Am plecat în acţiunile noastre de la ideea şi de la întrebarea “Ce poate face un copil în secolul XXI dacă nu ştie să scrie şi să citească?". Identificăm şcolile unde sunt probleme, unde învaţă copii săraci, care poate ar performa dacă ar avea ceea ce le trebuie, şi le dăm îmbrăcăminte, încălţămite, rechizite, dulciuri, jocuri. Acum proiectul nostru se numeşte şcoala Epureni, din Botoşani, acolo sunt mai mulţi copii, vreo 35 şi dorim să îi ajutăm", a declarat Claudia Racoviţan, directorul Asociaţiei Hermes.

Suma strânsă depăşeşte 13.000 de lei, iar aceşti bani vor aduce zâmbetul pe buzele copiilor din Epureni, în prag de sărbători.













 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

astăzi, 19:22

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

astăzi, 18:45

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...

La mulți ani! Militarii din Botoșani au marcat Ziua Artileriei Terestre! - FOTO

astăzi, 17:53

Pe 10 noiembrie se împlinesc 183 de ani de la înființarea primei baterii de artilerie din Țara Românească, prilej de sărbătoare și pentru Batalionul 335 Artilerie „Alexan...