Ciclist botosanean, pe podium intr-o competitie nationala!

În data de 9 octombrie 2010, a avut loc în zona pădurii Bârnova–Dobrovăț de lângă Iași o importantă competiție de ciclism montan de tip maraton, "Tur de Iași" (ediția a IV-a), o combinație de drumuri de pământ, drumuri locale și poteci prin pădure, în lungime totală de 37 km.

Anul acesta competiția a fost deosebit de dificilă și datorită vremii. A fost foarte frig, ceață, ploaie și noroi din belșug. Noroiul a reprezentat "testul de îndemânare" la acest concurs, vestitul "glod de Iași" a ridicat mult dificultatea traseului. Aceste condiții nu au împiedicat 56 de concurenți din întreaga țară să fie prezenți.



Asociația GEOS din Botoșani s-a prezentat la start cu o echipă compusă din 6 sportivi amatori, la toate categoriile de vârstă, care au finalizat integral traseul. Ciclistul botoșănean Catargiu Valeriu Virgil a parcurs traseul în 2 ore și 16 minute și a urcat pe podium pe poziția a III-a.

Cu toate că asociația GEOS se compune din amatori entuziaști, anul acesta reprezentanții asociației au participat la un număr de 9 competiții de ciclism montan de tip cross-country și maraton de nivel național și internațional și la un campionat național de escaladă pe stanca.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...

Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!

astăzi, 14:41

PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...