Chirurgii suceveni i-au montat un genunchi artificial unei femei din Botoşani!
Stiri Botosani Friday, 18 March 2016 ActualitateConform Monitorul de Suceava, echipa formată din chirurgii Marius Grămadă şi Răzvan Bandac şi anestezistul Dorin Stănescu, de la spitalul din Suceava, împreună cu chirurgul Dan Zaharia, de la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti, a operat mai bine de trei ore pentru a-i reface complet genunchiul femeii şi a-i reda mobilitatea.
Șeful secţiei Ortopedie, dr. Răzvan Bandac, a declarat, înainte de operaţie, că protezarea era absolut necesară deoarece pacienta suferă de o gonartroză avansată, care i-a provocat atrofie musculară, şchiopături şi scurtarea piciorului.
Intervenţia chirurgicală este foarte complexă, presupune nu numai truse chirurgicale şi echipamente specifice, ci şi precizie maximă, după cum a arătat medicul de caz, dr. Marius Grămadă.
De altfel, pentru instrumentarul folosit de cei trei chirurgi pentru operaţia de ieri au fost necesare nu mai puţin de trei mese. Bormaşini, burghie, şuruburi, dălţi, ciocane – fac ca mesele cu instrumentar să arate mai curând ca truse de mecanic, decât unele pe care te-ai aştepta să le vezi într-o sală de operaţie. Pentru localizarea cu precizie a porţiunilor de os care trebuie tăiate, medicii au folosit pentru prima dată aparatura de navigare de tip GPS achiziţionată de spital anul trecut, exact pentru acest tip de intervenţie.
Operaţia s-a executat cu anestezie locală, însă medicul anestezist i-a instalat pacientei un cateter prin care să-i administreze anestezic şi după intervenţie pentru a elimina durerea şi a face recuperarea cât mai uşoară, după cum a explicat dr. Grămadă.
Este a doua operaţie de protezare a genunchiului care se face la Spitalul de Urgenţă Suceava însă, din păcate, din cauza costurilor mari ale protezelor, între 5.000 şi 9.000 de lei, nu vor putea fi programate mai mult de una lunar. O proteză totală de genunchi are un cost dublu faţă de una de şold, iar sumele alocate spitalului pentru programul de protezare nu sunt foarte mari.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!
Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...
Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!
La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...
Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.87 secunde