Cercetate pentru evaziune fiscală și refuzul de a prezenta actele pentru control!

În data de  6 martie, la propunerea poliţiştilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a confirmat începerea urmăririi penale faţă de Livia D., de 47 ani, din Botoşani,  administrator al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunilor de refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verficărilor financiar-fiscale, şi reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, şi faţă de Viorica P., de 56 ani din Botoşani, administrator al aceleiaşi societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.
       
În sarcina Liviei D. s-a reţinut faptul că a refuzat în mod nejustificat să pună la dispoziţia organelor de control fiscale documentele financiar-contabile ale societăţii, deşi a fost somată legal, iar în perioada septembrie 2010 – septembrie 2012 a reținut de la angajaţi și nu a virat în termenul prevăzut de lege  obligațiile fiscale cu stopaj la sursă, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 9.659  lei.
         
În sarcina lui Vioricăi P. s-a reţinut faptul că,  în perioada ianuarie 2010 – septembrie 2010, a reținut de la angajaţi și nu a virat în termenul legal obligațiile fiscale cu stopaj la sursă, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 8.624  lei.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...