Cercetat de polistiti pentru ca efectua, fara autorizatie, reparatii la masini avariate!
Stiri Botosani Thursday, 11 March 2010 Actualitate"În ziua de 10.03.2010, în baza unor date şi informatii deţinute, poliţiştii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutieră Botoşani au efectuat verificări la un atelier de tinichigerie auto din municipiul Botoşani, în scopul identificării autoturismelor cu avarii în cazul cărora se efectuează reparaţii fără ca proprietarii acestora să deţină autorizaţii de reparaţii emise de poliţia rutieră sau firmele de asigurari", a precizat inspector Daniela Darea, din cadrul IPJ Botosani.
Cu această ocazie a fost identificat în flagrant B. Mihai, de 43 de ani, din municipiul Botoşani, care efectua lucrări de genul celor menţionate mai sus la două autoturisme, mărcile Chevrolet şi Volkswagen Golf, ce prezentau urme de avarii. Pentru niciunul dintre cele două autoturisme nu fuseseră eliberate autorizaţii de reparaţii.
Fata de B. Mihai se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reparare a autovehiculelor având urme de avarii fără documentele de constatare eliberate de poliţia rutieră sau, după caz, de societăţile din domeniul asigurărilor, urmând a se propune soluţie procedurală.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Raluca Turcan: PNL și USR vor să construiască „Polul Modernizării” pentru a „sancționa greșelile” guvernării Niculescu!
Deputata liberală Raluca Turcan a transmis, luni dimineață, într-o postare pe Facebook, că obiectivul fuziunii Partidului Național Liberal cu formațiunea Forța Dreptei a lui Ludovic Orban...
Un copil de 5 ani, o luptă cât o viață. David are nevoie de ajutor!
David Bălmău are doar 5 ani și suferă de paralizie cerebrală, o afecțiune neurologică permanentă care îi afectează sever capacitatea de mișcare și autonomia. Nu poate merge singur, nu...
Primarii din România și Republica Moldova s-au întâlnit la Iași. România a câștigat cu 7–4
Reprezentativele de fotbal ale primarilor din România și Republica Moldova s-au întâlnit la Iași, într-un eveniment care a îmbinat competiția sportivă cu dialogul ins...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.34 secunde