Centura Municipiului Botoșani are finanțare și constructor desemnat, dar contractul încă nu poate fi semnat!

Proiectul centurii ocolitoare a municipiului Botoșani are asigurată finanțarea, are emisă autorizația de construire și chiar constructor desemnat.

Cu toate acestea, contractul nu poate fi semnat din cauza unei situații procedurale: lipsa comunicării motivației unei decizii a Curții de Apel București.

Florin Egner, directorul general al autorității contractante, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Zona Metropolitană Botoșani”, a declarat că, din punct de vedere administrativ și financiar, proiectul este pregătit pentru demararea lucrărilor.

 

Noi avem cum să semnăm contractul cu constructorul. Toate elementele sunt îndeplinite, începând de la hotărârea de guvern privind utilitatea publică și până la finanțare”, a declarat Florin Egner, director general ADI „Zona Metropolitană Botoșani”.

Licitația pentru execuția lucrărilor a fost finalizată, fiind desemnat câștigătorul. Însă, procedura a fost contestată de două ori. Una dintre contestații a fost soluționată și retrasă, dar a doua a ajuns în instanță.

„La a doua contestație, Curtea de Apel București a solicitat, la un capăt de cerere, o reevaluare”, a spus Florin Egner, potrivit Arena Construct.

Instanța a pronunțat o hotărâre în decembrie anul trecut, însă până în prezent nu a transmis în mod oficial motivația deciziei. În lipsa acestei comunicări scrise, autoritatea contractantă nu poate face pașii procedurali următori.

Reprezentanții proiectului spun că au transmis chiar și o solicitare oficială către instanță pentru urgentarea comunicării.

În urmă cu aproximativ două luni am făcut o solicitare politicoasă la Curtea de Apel București, prin care am cerut cu celeritate să ne fie transmisă partea scrisă. Până la această dată ea nu a apărut și nu avem altceva de făcut decât să așteptăm”, precizează domnul Egner.

Toate celelalte condiții pentru începerea lucrărilor sunt îndeplinite: proiectul centurii ocolitoare este pregătit pentru execuție. Autorizația de construire a fost emisă încă din 2 decembrie, iar finanțarea este asigurată prin Programul Transport 2021 – 2027.

Proiectul este realizat în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), beneficiarul fiind ADI „Zona Metropolitană Botoșani”, în timp ce Ministerul Transporturilor este ordonatorul principal de credite.

Potrivit lui Florin Egner, în bugetul Ministerului Transporturilor pentru acest an este prevăzută semnarea contractului de execuție pentru centura Botoșani.

Pentru atribuirea contractului, ofertanții au contestat intens.

Anunțul pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a fost publicat în aprilie 2024.

Valoarea estimată a contractului este de 258,5 de milioane de lei, fără TVA.

În cadrul procedurii au fost depuse șapte oferte:

– Onur Taahhut Taşimacilik Inşaat Ticaret ve Sanayi A.Ş.

– Eky-Sam

Autotehnorom

– Ibb-Hib Romania

– asocierea Big Conf (lider), Construct Com, Straco Holding

– asocierea Daroconstruct (lider), Rutador

– asocierea Cml.Ro SRL (lider), Obras Publicas y Regadios, Tino Unitrans SRL, Opr Asfalt

De la desemnarea ofertei câștigătoare în aprilie 2025, ofertanții se luptă pentru atribuirea contractului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânărul adoptat de o familie din Malta își caută familia din Botoșani: „Mi-aș dori extrem de mult să o cunosc pe cea care mi-a dat viață”

astăzi, 20:32

S-a născut într-o comună din Botoșani, dar a fost adoptat de o familie din Malta. Deși au trecut ani buni, tânărul vrea să afle mai multe despre familia din Botoșani. Silviu Căl...

Autotehnorom SRL disponibilizează 150 de angajați din cauza blocajelor financiare și a litigiilor!

astăzi, 20:11

Societatea Autotehnorom SRL, aflată în insolvență, a inițiat, în data de 26 mai 2026, procedura de concediere colectivă pentru un număr de aproximativ 150 de salariați din totalul d...

VIDEO! Adolescent ajuns la spital în stare gravă, după un impact violent pe motocicletă!

astăzi, 19:00

Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Vineri, 29 mai, a avut loc un grav accident de circulație în localitatea Petricani, din orașul Săveni. Potri...

-->