Centre de Excelență, deschise la Botoșani FOTO

Sâmbătă, 11 octombrie, în Aula Magna a Colegiului Național A.T. Laurian, a avut loc festivitatea de deschidere a Centrului de Excelență din municipiul Botoșani.

La festivitate au participat Mihaela Huncă, inspector școlar general, Gelu Țigănucă, subprefectul județului, senatorul Doina Federovici, deputatul Mihai Baltă, inspectori școlari, cadre didactice și elevi.

Suntem martorii unei efervescențe continue a rațiunii, martorii unor schimbări permanente ale tehnicii. Dar, oricât de fascinați am fi de evoluția umanității, nu trebuie, nicio clipă, să uităm că ea este fructul educației, nu al hazardului. Evoluția înseamnă performanță, iar performanța se obține întotdeauna muncind mai mult decât cel de lângă tine. Este unul dintre motivele pentru care am gândit, alături de colegii mei, Centrul de Excelență ca pe un loc unde tinerii capabili de performanță sunt încurajați să își urmeze chemarea", a declarat Mihaela Huncă.

În aceeași zi, a avut loc, la Colegiul Național Grigore Ghica din Dorohoi, și festivitatea de deschidere a filialei dorohoiene a Centrului de Excelență.

În premieră, anul acesta, s-a deschis, la Liceul Dimitrie Cantemir din Darabani, o secție a Centrului de Excelență pentru disciplinele fizică și chimie.








 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ai telefoane vechi și încărcătoare stricate prin sertare? Pregătește-te să le duci la Poștă!

astăzi, 08:06

„Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi!”. Românii vor putea scăpa gratuit de telefoanele mobile vechi, încărcătoarele, cablurile și aparatele electrice ...

Firmă de pază, obligată de instanță să reangajeze un salariat concediat și să-i plătească salariile restante!

astăzi, 07:46

Curtea de Apel Suceava a luat act de renunțarea unei firme de securitate la apelul formulat împotriva unei sentințe prin care Tribunalul Botoșani anulase concedierea unui agent de pază și o...

Profesorul Vasile Postolachi și punțile de prietenie între România și Spania!

astăzi, 07:28

Patru elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi au ajuns pe meleagurile basce din Spania în cadrul proiectului „Fecioara Maria –...