Cele mai eficiente remedii naturiste împotriva arsurilor la stomac

Arsurile la stomac sunt provocate de o tulburare stomacală numită reflux gastro-esofagian. Cantitatea de acid din stomac creşte atât de mult, încât ajunge să urce spre esofag, iar persoana afectată simte dureri în capul pieptului. Respectând câteva reguli simple şi consumând anumite alimente veţi putea scăpa de aciditate şi de arsurile de stomac.  

Oţet de mere  

Vă puteţi prepara un remediu din două linguriţe cu oţet de mere şi două linguri cu miere, amestecate într-un pahar cu apă. Beţi înainte de a mânca  

Busuioc  

Una dintre cele mai bune soluţii împotriva acidităţii şi arsurilor de stomac este să mestecaţi busuioc după mese. Vă va ajuta să scăpaţi de dureri, de greaţă şi de gaze.  

Hrişcă  

Hrişca este bună pentru a domoli aceste arsuri dacă o folosim în felul următor: fulgii de hrişcă se prăjesc până capătă culoarea maroniu închis, apoi se ia, la nevoie, câte un vârf de cuţit din acest praf.

Rozmarin  

Un alt remediu are la bază rozmarinul sălbatic. Se prepară o infuzie obişnuită, dintr-o lingură cu plantă la o cană cu apă clocotită, şi se bea în reprize, câte o lingură la câteva ore, de patru-cinci ori pe zi.  

Zeamă de cartofi    

Pentru a calma arsurile se mai recomandă şi zeama de cartof. Stoarcem un cartof crud la storcător şi bem zeama sau putem, de asemenea, să mestecăm bine câteva feliuţe de cartof crud. Este şi un remediu pentru ulcer, dar şi un pansament pentru stomacul sănătos.

Argilă   

Se prepară zilnic apă de argilă în felul următor: două linguriţe cu argilă se pun într-un pahar cu apă, se amestecă bine şi se bea dimineaţa pe stomacul gol.  

Tărâţe  

Apa de tărâţe este şi ea de ajutor, dar aceasta se prepară altfel: se pun câteva liguri cu tărâţe într-un borcan şi se lasă de seara până dimineaţa, când se strecoară şi se bea înainte de masă. Această apă ajută la echilibrarea mediului acid din stomac şi este de folos organismului, în general, fiind plină de vitamine din complexul B. Purifică şi detoxifică, curăţă tenul şi ajută rinichii să lucreze bine.


De evitat:  

Persoana care suferă de arsuri la stomac trebuie să se protejeze şi să nu facă abuz de cafea şi de condimente. De asemenea, usturoiul, ceapa, ardeiul iute, piperul irită stomacul sensibil şi pot accentua problemele, ajungându-se de la gastrită la ulcer.  

Nu mâncaţi fructe cu un conţinut ridicat de pectine, cum ar fi merele. Dacă totuşi poftiţi la un măr, aveţi grijă să-l curăţaţi de coajă înainte de a-l consuma. Mestecaţi bine alimentele şi nu mâncaţi în grabă. De asemenea, nu lăsaţi pauze mari între mese. E de preferat ca într-o zi să aveţi trei mese principale şi două gustări, pentru ca stomacul să nu lucreze "în gol". Beţi cel puţin opt pahare cu apă zilnic şi evitaţi cinele la ore târzii.  

doctorulzilei.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ongenda, accidentat în partida Oțelul - FC Botoșani 0-1. ”A primit o lovitură destul de puternică!”

astăzi, 09:59

Hervin Ongenda a ieșit ”șifonat”, după victoria celor de la FC Botoșani la Galați, 1-0, cu Oțelul, în etapa a noua din SuperLiga României. Singurul gol al partidei de la ...

„Școala Credinței - Cuvântul lui Dumnezeu împărtăşit copiilor” într-o parohie din Botoșani (Foto)

astăzi, 09:02

Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Brăești a demarat duminică, 14 septembrie, programul catehetic „Școala Credinței - Cuvântul lui Dumnezeu împărtăşi...

Cum schimbă inteligența artificială experiența de joc în cazinourile online!

astăzi, 09:00

Trăim vremuri într-o continuă schimbare. Inovația și tehnologia se utilizează în toate domeniile care vor să țină pasul cu trendul și mai ales cu așteptările clienților. Așada...