Cei 15 traficanţi de ţigări, arestaţi săptămâna trecută, au "încercat marea cu degetul" degeaba. Vezi de ce!
Stiri Botosani Wednesday, 25 November 2015 ActualitateNumai că decizia judecătorilor suceveni nu a fost tocmai ceea ce aşteptau suspecţii, instanţa respingând ca nefondate contestaţiile. Mai mult, potrivit încheierii de şedinţă, "obligă inculpaţii contestatori Hriţcu Marius-Ciprian, Ignat Adrian, Ignat Iulian, Rotariu Dragoş-Florin, Aţigăncei Petru-Cezar, Mihai Mircea, Harabulă Vasilică şi Cuciuc Ion-Marian să plătească statului câte 150 lei cheltuieli judiciare. În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe inculpaţii contestatori Vrabie Alexandru, Murariu Augustin, Sofian Ciprian şi Bahrin Ionuţ să plătească statului câte 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care câte 130 lei, reprezentând onorarii pentru avocaţii desemnaţi din oficiu se va avansa din fondul MJ către Baroul Suceava iar pe inculpaţii contestatori Murariu Cătălin-Ioan, Foca Eduard-Ady şi Lozneanu Ioan să plătească statului câte 182,5 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care câte 32,5 lei, reprezentând onorarii parţiale pentru avocaţii desemnaţi din oficiu se va avansa din fondul MJ către Baroul Suceava".
Decizia instanţei este definitivă, astfel că cei 15 vor rămâne în arest până pe 20 decembrie.
Imediat după ce instanţa Tribunalui Botoşani s-a pronunţat vineri seară în privinţa celor 15 suspecţi de contrabandă cu ţigări, însuşindu-şi propunerea DIICOT de arestare preventivă a acestora, aceştia au contestat măsura. Cei 15 sunt suspecţi de contrabandă cu ţigări, infracţiunilor de constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat.
În urma descinderilor declanşate în urmă cu aproape o săptămână de DIICOT la 39 de adrese din judeţ, anchetatorii au săltat 34 de suspecţi, printre ei şi un poliţist de frontieră, care ar fi format în acest an şase grupări specializate în contrabandă cu ţigări aduse din Moldova şi Ucraina. O estimare a anchetatorilor arată că au fost traficate în total 350.000 de pachete cu țigări, iar prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 3.800.000 de lei.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Tânăr dirijor din Botoșani, Premiul I la Beethoven International Music Competition! - FOTO
Este vorba despre Concursul Internațional de Muzică Beethoven UK 2026, care a reunit compozitori, interpreți sau dirijori de pe toate continentele. Printre participanți s-a numărat și Emanuel...
Măsuri dispuse la Botoșani, după apariția unui focar de variolă ovină în județul Iași!
Ținând cont de apariția unui focar de variolă ovină în județul Iași și evoluția unor focare de pesta micilor rumegătoare pe teritoriul țării se impune aplicarea de măsuri perma...
Polițiști din Botoșani apreciați de conducerea MAI pentru curaj și profesionalism!
Cornel, adjunct al Poliției municipiului Dorohoi, Ovidiu, negociatorul poliției, și Răzvan din cadrul Poliției Orașului Saveni au fost apreciați pentru curajul, profesionalismul și devotamentu...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.68 secunde