In spiritul anilor `90, Gheorghe Maurer a declarat ca-l cunoscuse putin pe Nicolae Ceausescu inainte de-a lua puterea, dar ca apreciase dorinta acestuia de a invata. I-o revelase rugamintea lui de-a interveni pe langa Gheorghe Gheorghiu-Dej sa-i ingaduie continuarea studiilor. Contextul pare a fi obligatia trasata comunistilor de statutul partidului, aceea de "imbogatire" a cunostintelor politice si a culturii generale. In 1957, prin legiferarea obligativitatii invatamantului de sapte clase, liderii partidului s-au gasit in inferioritate fata de media educatiei clasei muncitoare. Cu recomandari speciale s-a admis trecerea din invatamantul primar direct in facultate prin puntea unor "scoli" de sase luni sau un an. A fost si cazul Mariei Bobu, ultimul ministru comunist al Justitiei din Romania. Nascuta in 1925, dupa scoala primara din satul buzoian de bastina si stagiul de muncitoare la o fabrica de perii, a facut Scoala juridica de un an din Bucuresti. A fost suficient sa fie unsa judecator, apoi procuror. Cu alt dosar bazat pe bune recomandari, a absolvit in doi ani si la fara frecventa Facultatea de Drept.
Situatia era aproape generala la nivelul nomenclaturii si al angajatilor din aparatul central de partid. Pentru a-i medita pe acestia pentru examene au fost adusi profesori din licee si facultati. Unii n-au reusit promovarea nici in aceste conditii. Astfel ca activistii trecuti de 40 de ani au fost scutiti de "completarea" studiilor. Anul Nou 1966 a fost sarbatorit de secretarul general al partidului, intrucat Nicu Ceausescu primise cadou, in decembrie 1965, o diploma emisa prin Scoala Medie nr. 10 "Zoia Kosmodemianskaia", actualmente Scoala Centrala din Bucuresti. O luna mai tarziu, sub semnatura rectorului Institutului de Stiinte Economice "V.I. Lenin", astazi Academia de Stiinte Economice, Ceausescu e licentiat in stiinte economice.
Cadoul a fost facut de Stefan Balan, care era atunci ministru al Invatamantului. Se stia insa ca Manea Manescu se ingrijise de diplomele secretarului general. Sef al sectiei Stiinta si Arta a CC al PCR si, totodata, rector al Institutului de Stiinte Economice "V.I. Lenin", Manescu girase chiar lucrarea de licenta. Intentii de modelare a personalitatii lui Ceausescu au avut si veteranii partidului. Ingrijorat de balbaielile sale, Barladeanu s-a adresat lui Bodnaras cu ideea unui profesor de dictie. I-l propunea pe actorul Radu Beligan, insa propunerea a fost declinata.
Nu este exclus ca "exemplul luminos" al nevestei sa fi alimentat visul lui Nicolae Ceausescu de a dobandi diploma de intelectual. Femeie cu trei copii, Lenuta Ceausescu facea figura buna de mama si sotie devotata in Cartierul Primaverii. Se saturase repede de teren, agitatie si controale de partid. In 1947, inainte de nasterea primului fiu, Valentin, a ramas acasa. In martie 1949 a nascut-o pe Zoia, iar in toamna lui 1951, pe Nicu. Dupa ce-a trecut in mainile mamei sale supravegherea personalului, trimis in casa sa de catre Gospodaria de partid, nevasta lui Ceausescu a revenit in "campul muncii" in ianuarie 1950.
"Am fost repartizata la sectia externa CC PMR unde am lucrat pana in 1952 de unde mam inscris la facultatea de chimie pe care am terminato in 1957", descrie ea, in 1960, vag si cu greseli de ortografie, perioada aceasta. Din CV-urile cosmetizate reiese angajarea ca laboranta (1944-1957), cercetatoare (din 1957) si director (din 1964 si pana la moarte) a Institutului de Cercetari Chimice (ICECHIM) Bucuresti. La finalul lui decembrie 1965, Elena Ceausescu se afla deja in componenta Biroului Executiv al Consiliului National al Cercetarii Stiintifice, condus de Roman Moldovan.
Lenuta si Nicu nu mergeau la cursuri, ci isi primeau profesorii acasa. Prima iesire a Elenei Ceausescu la rampa publicatiilor stiintifice s-a produs in 1961. "Revista de chimie" a publicat articolul "Polimerizarea stereospecifica a izoprenului cu trietilaluminiu si tetracolurura de titan", semnat O. Solomon, E. Ceausescu, S. Bittman, B. Hlevca, I. Florescu, E. Mihailescu si I. Ciuta. Are trei pagini, iar referintele bibliografice sunt exclusiv sovietice. O traducere-sinteza, in fapt, din limba rusa. Mai tarziu, va fi inregistrat in palmaresul Elenei Ceausescu ca prima publicatie, ea fiind "coordonatorul" unor anonimi, potrivit historia.ro.
