Ce trebuie să facă românii care primesc facturi uriașe la gaz și lumină? Ministrul Economiei: „Probabil vor fi sute de mii de solicitări”

Românii care primesc facturi prea mari la energie și la gaze trebuie să facă imediat plângere la Protecția Consumatorului, a spus ministrul economiei, duminică seara, la Digi24.

Ministrul a anunțat că s-au primit 450 de solicitări în decurs de o săptămână, dar se așteaptă ca în umătoarea perioadă, reclamațiile să ajungă la ordinul sutelor de mii. Florin Spătaru precizează că a propus amendarea cu 4 la sută din cifra de afaceri a furnizorilor incorecți și dă asigurări că intenționează să blocheze debranșările și penalizările pentru facturile neplătite. În plus, un nou set de măsuri ar putea fi discutat în coaliția de guvernare chiar astăzi.

 

Ministerul Economiei, prin ANPC, este cel care verifică modul în care sunt aplicate de către furnizori contractele pe care le au cu consumatorii. Peste 72 de entități din 100 au fost deja controlate până acum.

Primul lucru pe care trebuie să-l facă un consumator care primește o factură exagerată este să se îndrepte către ANPC. „Atunci când aceste facturi sunt mult mai mari și nu există nicio informație în cadrul facturii că există un mecanism de compensare, atunci trebuie să se adreseze ANPC-ului”, a spus ministrul Florin Spătaru. 

„Pe de altă parte, nu putem să garantăm că fiecare din aceste facturi se încadrează în categorii de compensare. Clienții trebuie să știe că există acea linie pe factură, cu compensarea, în care este menționată o anumită sumă compensată. Pentru acea valoare - dacă este corectă sau incorentă -  urmează analize ulterioare”, a precizat ministrul.

Recalcularea facturii, în aceeași lună

El a arătat că dacă un consumator se adresează în timp util ANPC, sunt toate șansele ca până la data scadentă să primească factura corectată.

„Un astfel de demers nu este pentru o persoană sau pentru două, este pentru fiecare dintre acei beneficiari ai furnizorilor de energie, în așa fel încât mă aștept ca în momentul în care noi, cu ANPC, ne vom duce către acești furnizori, ei își vor analiza programele informatice și vor face corecțiile corespunzătoare, astfel încât fiecare consumator ar trebui să primească în perioada următoare, înainte de termenul scadent, această factură corectată și să plătească factura corectată - nu prima factură, cea foarte mare, și după aceea să se plătească la factura următoare”, a explicat Florin Spătaru.

El a estimat că termenul de plată pentru o factură este undeva la 20 până la 30 de zile și consideră că ar exista timpul necesar ca aceste facturi să fie corectate, iar facturile corectate să poată fi plătite de consumator.

„Mă aștept la responsabilitate din partea furnizorilor. ANPC are forța necesară, are un număr de comisari care în acest moment lucrează cu toate companiile și urmează să facă aceste controale tematice și mă aștept ca lucrurile să se întâmple într-un timp  foarte scurt”, a spus ministrul la Digi24.

Solicitările venite din partea populației probabil că vor fi câteva sute de mii, estimează Florin Spătaru.

„În acest moment, sunt 450 de solicitări într-o săptămână la nivel național, dar ne așteptăm să fie mult mai multe după această campanie. Doar că noi le vom îndrepta către furnizori și practic, furnizorii vor face aceste corecții în cadrul facturilor. Mă aștept ca furnizorii să trateze cu celeritate un astfel de demers, în așa fel încât informarea și comunicarea către consumatori să fie făcută într-un timp relativ scurt”, a punctat ministrul economiei.

Curentul nu va fi întrerupt pentru cei care nu-și pot plăti facturile

El i-a asigurat pe cetățenii care sunt în situația de a nu-și putea plăti facturile și care se tem că furnizorul le-ar putea întrerupe curentul că acest lucru nu se va întâmpla.

„Cetățeanul României, în acest moment, este în situația de a nu-și putea plăti facturile, se gândește că furnizorul de energie ar putea să-i întrerupă curentul - lucru care nu se va întâmpla, vom avea grijă ca săptămâna aceasta să ne asigurăm că nu vom ajunge în astfel de situații - dar vrem să luăm măsurile necesare, în așa fel încât atât populația, consumatorul final, cât și societățile să poată să funcționeze în condiții de piață concurentă”, a declarat Florin Spătaru.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Legea sobelor și a suspendării amenzilor pentru repartitoare de căldură a trecut de Camera Deputaților

astăzi, 19:05

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de prim for sesizat, cu 210 voturi pentru, 67 de voturi contra și 11 abțineri, legea care prevede un plan de înlocuire trepta...

Marius Croitoru și-a aflat pedeapsa după ce a luat ”roșu” în FC Botoșani - Rapid!

astăzi, 18:06

Antrenorul echipei FC Botoşani, Marius Croitoru, a fost suspendat două meciuri şi a primit o penalitate sportivă de 720 de lei, după ce a fost trimis în tribună la meciul cu Rapid, scor 1-...

Vara pe uliță la Răuseni, alături de pompierii botoșăneni! - FOTO

astăzi, 17:39

Peste 120 de copii participanți la Tabăra „Vara pe uliță”, organizată de Școala Gimnazială Răuseni, au învățat de la pompierii botoșăneni cum să reacționeze corect &ici...