Ce spune procurorul general, Tiberiu Nițu, despre redeschiderea dosarului "Flota"

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat, joi, înainte de şedinţa de plen a CSM, referitor la o posibilă redeschidere a dosarului "Flota", că "această împrejurare va fi avută în vedere", precizând că vor fi numeroase persoane care vor face "fel şi fel de solicitări".

"Noi, procurorii, ne exercităm atribuţiile aşa cum sunt ele prevăzute de lege şi nu suntem influenţaţi de final de mandat, început de mandat. (...) Cu siguranţă, această împrejurare va fi avută în vedere şi intuiesc că vor fi numeroase persoane care vor face fel şi fel de solicitări, probabil", a spus Tiberiu Niţu, conform Digi24.

Şeful Ministerului Public a adăugat că aceste analize vor fi făcute în baza probelor şi pe baza dispoziţiilor Codului de procedură penală.

Dosarul "Flota" a avut ca obiect stabilirea modului în care flota românească a pierdut o serie de nave maritime-mineraliere de mare capacitate, prin infracţiuni săvârşite de cei care ar fi iniţiat şi derulat fraudulos asocierea CNM Petromin SA Constanţa cu grupul de firme private Torvald Klaveness Oslo din Norvegia, în perioada aprilie 1991 - august 2000.

Traian Băsescu a fost implicat în dosar ca ministru al Transporturilor, reamintește Mediafax. O expertiză publicată în timpul primului mandat de preşedinte al lui Băsescu a arătat că nu s-a înregistrat niciun prejudiciu pentru partea română, fapt folosit de şeful statului în declaraţii publice pentru a-i sancţiona pe cei care l-au învinovăţit, de-a lungul timpului, de vânzarea Flotei.

Preşedintele Traian Băsescu spunea, în iunie 2012, că, din câte ştie, nu are niciun dosar penal, dosarele "Casa din Mihăileanu" şi "Flota" fiind închise, el apreciind că atacurile pe această temă reprezintă minciuni ale "puşcăriabililor".

Băsescu arăta atunci că dosarul "Flota" a fost închis". "Povestea cu Flota o ştiţi. Au fost 111 sau 109 inculpaţi. A existat un procuror al Departamentului Naţional Anticorupţie, Amăriei, care a refuzat să semneze rechizitoriul. Dosarul este închis, oamenii sunt nevinovaţi", a spus Băsescu.

Premierul Victor Ponta declara, în noiembrie 2013, că preşedintele Traian Băsescu nu va mai fi nimic după2014, poate doar "vreun inculpat" dacă va fi cazul, deoarece îi va expira imunitatea care l-a "salvat" până acum de un dosar în cazul casei din Mihăileanu şi al Flotei şi de care poate ar avea nevoie şi pentru terenul din Călăraşi. El a precizat însă că nu se referă la nimic concret, că vorbeşte în principiu, la genul "dacă ar fi cazul", şi că aceasta este treaba justiţiei, nu a lui.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ai telefoane vechi și încărcătoare stricate prin sertare? Pregătește-te să le duci la Poștă!

astăzi, 08:06

„Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi!”. Românii vor putea scăpa gratuit de telefoanele mobile vechi, încărcătoarele, cablurile și aparatele electrice ...

Firmă de pază, obligată de instanță să reangajeze un salariat concediat și să-i plătească salariile restante!

astăzi, 07:46

Curtea de Apel Suceava a luat act de renunțarea unei firme de securitate la apelul formulat împotriva unei sentințe prin care Tribunalul Botoșani anulase concedierea unui agent de pază și o...

Profesorul Vasile Postolachi și punțile de prietenie între România și Spania!

astăzi, 07:28

Patru elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi au ajuns pe meleagurile basce din Spania în cadrul proiectului „Fecioara Maria –...