Ce spune ministrul Sănătăţii despre dispariţia medicamentelor de pe piaţă
Stiri Botosani Monday, 7 March 2016 ActualitateEl a precizat că, în acest sens, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au avut întâlniri cu cei ai asociaţiilor de pacienţi şi ai firmelor producătoare de medicamente, scrie Agerpres.
"Este efectul unui ordin. Am demarat de săptămâni de zile întâlniri cu toţi actorii implicaţi, cu pacienţii în primul rând, cu firmele de medicamente şi suntem pe cale de a soluţiona această problemă în cel mai scurt timp", a spus Patriciu Achimaş-Cadariu la Senat, după întâlnirea cu senatorii PSD.
Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale a primit, în ultimele 12 luni, 1.175 de notificări de necomercializare de medicamente, a declarat luni vicepreşedintele ANMDM, Marius Tănasă. Potrivit acestuia, 90 dintre aceste notificări au fost legate de cauze de producţie, iar 1.085 de natură comercială.
Citeste si Pacienţi botoşăneni lăsaţi fără medicamentele ce le asigură supravieţuirea!
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!
Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...
Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...
O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!
Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.28 secunde