Elevul de 17 ani, din oraşul Flămânzi, care a fost incendiat în timpul orelor de curs, a fost transferat către Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași, unde a fost diagnosticat cu arsuri de gradele II şi III pe 20% din suprafaţa corporală.
Inițial, tânărul a fost internat pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, ulterior fiind mutat în Unitatea Funcțională de Arși a unității sanitare.
„Are o arsură prin flacără pe 20% din suprafaţa corporală, respectiv la nivelul feţei, regiunii cervicale anterioare, torace şi la nivelul membrelor, parcelar. Declarativ, a fost agresat fizic. A fost internat într-o primă etapă pe secţia ATI, a fost stabilizat, şi s-a iniţiat terapia specifică. Având în vedere starea evolutivă favorabilă, a fost transferat la Unitatea de Arşi pentru a se continua terapia specifică. Arsurile pot avea întotdeauna şi o evoluţie imprevizibilă. Sperăm ca acest caz să fie favorabil. Nu sunt arsuri de căi aeriene superioare, însă vom trage o concluzie după câteva zile de terapie. Are intervenţii chirurgicale programate care îndepărtează zonele de necroză şi probabil va fi nevoie şi de grefe pe zonele respective”, a spus dr. Solange Roşu, purtătorul de cuvânt al spitalului.
Poliţiştii au demarat o anchetă penală în acest caz, stabilindu-se că în sala de curs a fost pulverizat un gaz inflamabil şi a fost aprinsă o brichetă, ceea ce a condus la aprinderea hainelor elevului.
„În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate toate împrejurările produceri evenimentului”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean din Botoșani.