Ce se întâmplă cu șoferii dacă refuză recoltarea de probe biologice!

Sunt șoferi care nu vor să le fie efectuată analiză de sânge pentru a se demonstra dacă erau sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive. Este legal să refuzi recoltarea de probe biologice și care e procedura în aceste cazuri?

Conducerea unui vehicul sub influența drogurilor sau a băuturilor alcoolice este infracțiune. De aceea, legea rutieră îi obligă pe șoferi să se supună unui control de specialitate, atunci când polițiștii consideră necesar.

Mai exact, conducătorii auto sunt obligați să sufle în etilotest sau să se supună unui test antidroga, și, la cererea polițistului, chiar să meargă la o unitate medicală pentru a se efectua o analiză de sânge.

Dacă un șofer nu se supune drug-testului sau alcool-testului, riscă să ajungă la închisoare.

 

Conform legii, șoferii pot fi supuși în două etape unor teste de depistare a alcoolului sau stupefiantelor din organism.

În prima fază se efectuează un test rapid cu etilotestul sau drugtestul. Ulterior, dacă rezultateul este pozitiv sau polițistul are dubii asupra rezultatului, șoferii pot fi conduși la o unitate medicală, unde se vor recolta probe de sânge.

„Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere […] de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabiliri alcoolemiei ori prezenței unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani”, se arată în Articolului 337 din Codul Penal, Capitolul II.

Practic, indiferent dacă a consumat sau nu alcool sau droguri, șoferul care refuză testarea va fi condamnat la închisoare.

Continuarea pe: promotor.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

astăzi, 19:58

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

astăzi, 18:49

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

astăzi, 18:11

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...