Superioritatea economică și militară a SUA și a forțelor nord-atlantice poate fi salutată ca veste bună de noi toți, cei care ne-am obișnuit să desemnăm Occidentul ca bastion al democrației, civilizației și progresului. Oare nu e bine că avantajele sunt de partea statelor democratice, a forțelor lumii dezvoltate?
Ba da, desigur. În principiu, este mai bine ca puterea să fie de partea "bună" a frontului, È™i nu de partea "rea" (state înapoiate, nedemocratice etc.). Însă, aici există un clenci. Realismul politic, aÈ™a cum spuneam, nu analizează scena internaÈ›ională în termeni de "bine" È™i "rău" – termeni vagi, relativi È™i interpretabili. El analizează eventualitățile È™i riscurile din perspectiva conflictelor de interese È™i a capacităților de a impune (politic dar È™i militar) satisfacerea intereselor proprii. Conform interpretărilor sale, statele cele mai puternice (economic, militar) sunt È™i cele mai susceptibile să declanÈ™eze conflicte majore, deoarece ele au cele mai bune È™anse de a câÈ™tiga în confruntările respective È™i de a-È™i asigura astfel apărarea intereselor. AÈ™a se explică expansiunea militară a SUA È™i a NATO în ultimii cincisprezece ani, o expansiune recunoscută atât de unii politicieni americani, de comentatori, cât È™i de populaÈ›ia din statele dezvoltate.
După cum se vede, realismul politic nu evaluează moral sau juridic (din perspectiva dreptului internaÈ›ional) agresivitatea unui stat. Concluzia realismului politic că supremaÈ›ia SUA (mai mare decât a altor mari puteri din trecut) creează condiÈ›iile unui mare conflict nu pleacă de la premisa că "americanii sunt răi" sau "agresivi", că au conducători belicoÈ™i sau iresponsabili etc. Punctul de pornire este o evaluare strict tehnică a intereselor existente (de menÈ›inere a dominaÈ›iei È™i controlului SUA asupra scenei internaÈ›ionale), È™i a superiorității militare deÈ›inute de SUA È™i NATO asupra posibililor rivali. Tocmai de aceea, analiza realismului politic este solidă teoretic (È™i nu ideologică sau moralizatoare) iar concluziile ei sunt cu atât mai alarmante: nu defectele liderilor americani, ci un calcul raÈ›ional inspirat de dorinÈ›a de a profita de propria superioritate poate împinge SUA spre acÈ›iuni militare decisive. Nu este deci de aÈ™teptat ca alÈ›i politicieni americani (viitorul PreÈ™edinte, de ex.) să manifeste mult pacifism È™i reÈ›inere față de folosirea armelor. Iar cei care È™i-au pus speranÈ›ele, în acest sens, în Obama, s-au convins probabil deja că au greÈ™it. În ansamblu, republicanii sunt desigur mai favorabili recursului la forță decât democraÈ›ii, dar È™i printre democraÈ›i există un puternic curent de opinie "hawkish" (belicos).
Dar oare populaÈ›ia americană nu va avea nimic de spus? Votul democratic nu va cântări deloc? Nu este oare de aÈ™teptat ca populaÈ›ia unui stat puternic să se opună declanșării războiului, război ale cărui costuri (chiar dacă mai mici decât ale altor state) le va plăti ea însăși? Din nenorocire, statele moderne sunt democratice doar într-un sens tehnic (organizează periodic alegeri, înregistrează alternativa la putere a partidelor politice etc.) , nu într-un sens substanÈ›ial. În esență, forÈ›a grupurilor de interese (economico-politice) dominante, ce controlează puterea de stat, este mult mai eficace decât opinia publică, iar minoritățile influente ("elitele" economice, politice È™i militare) decid suveran deseori împotriva opiniei majoritare – sau modifică atitudinile majorității în sensul dorit (prin campanii de convingere publică manipulativă). ForÈ›a acestor grupuri, forÈ›a oligarhiei sau, cum spunea preÈ™edintele Dwight Eisenhower, forÈ›a complexului militar-industrial prevalează, iar opinia publică, în loc de a fi ascultată È™i respectată, va fi manipulată È™i înregimentată.
În acelaÈ™i timp, opinia publică poate să nu aprecieze costurile ca fiind prea mari, mai ales dacă războiul anticipat se va desfășura departe de graniÈ›ele țării respective. Spre exemplu, dacă un conflict de amploare se declanÈ™ează în Europa – între SUA, cu sprijinul NATO, È™i Rusia - costurile vor fi imense pentru europeni, mai ales pentru cei situaÈ›i aproape de graniÈ›ele Rusiei sau Chinei (unde se acumulează tensiunile militare) dar nu la fel de mari È™i alarmante pentru americani, canadieni sau australieni care vor fi foarte departe de teritoriul principal de conflict. Chiar È™i englezii se pot simÈ›i relativ confortabil, dacă principalele operaÈ›iuni militare s-ar desfășura în Ucraina, ori (atunci când războiul se amplifică) în Ucraina, Rusia, Polonia, România etc. Iată de ce americanii, englezii, canadienii vor fi mult mai lesne convinÈ™i că un război e necesar, decât ar fi europenii È™i mai ales est-europenii.
Printre oamenii neavizaÈ›i, domină convingerea că poziÈ›ia geografică nu mai contează astăzi, în condiÈ›iile existenÈ›ei rachetelor intercontinentale, a submarinelor cu rază lungă de acÈ›iune È™i a bombardierelor strategice care pot lovi practic orice È›intă de pe glob. Această convingere este profund greÈ™ită, deoarece nu È›ine seama de precauÈ›iile pe care le vor lua marile puteri aflate în conflict. Este extrem de probabil că, cel puÈ›in în fazele non-finale ale conflictului, acestea vor evita să se lovească direct una pe alta È™i să provoace represaliile nucleare ale părÈ›ii opuse. Pe cât va fi posibil, marile puteri vor evita declanÈ™area războiului atomic total, lovirea reciprocă, decisivă, deoarece o atare strategie ar provoca pierderi incalculabile. Ele vor prefera, cu siguranță, să se confrunte pe teritoriile altor state (aÈ™a cum au făcut-o È™i în trecut) - numai în situaÈ›ii ultime (disperate) vor recurge la lovituri reciproce directe susceptibile să declanÈ™eze represalii pe măsură. Până acolo însă, confruntarea va fi (pe cât posibil) localizată, iar pierderile vor afecta în primul rând anumite regiuni sau zone sensibile în care aceasta va avea loc.
Faptul că marile puteri vor amâna cât se poate de mult o confruntare nucleară reciprocă, directă, totală, pe teritoriul propriu, preferând să se lovească în zone strategic semnificative aparÈ›inând însă altor naÈ›iuni, atrage atenÈ›ia asupra specificului (destul de dramatic) al situaÈ›iei unor state aflate în zona de "întâlnire" sau, mai bine zis, de confruntare dintre marile puteri, aÈ™a cum, din nefericire, este È™i România (prin apropierea ei de graniÈ›ele Rusiei È™i ale Ucrainei). Există la noi, în România, Polonia sau statele baltice o anumită jubilaÈ›ie generată de faptul că tensiunile actuale între Occident È™i Rusia ne găsesc într-o poziÈ›ie bine consolidată, apăraÈ›i de umbrela NATO È™i situaÈ›i de partea "bună" a frontului, nu de cea "rea" aÈ™a cum am fost până în 1989. Dar, conform analizelor realismului politic, este o jubilaÈ›ie prematură È™i, într-un anumit sens, iresponsabilă. Că eÈ™ti de partea "bună" sau "rea" contează în final prea puÈ›in – ceea ce contează infinit mai mult sunt COSTURILE pe care afilierea ta È™i, mai ales, poziÈ›ia ta pe front È›i le vor impune. Dacă războiul se va purta pe teritoriul tău, sau la graniÈ›ele tale, costurile pot fi imense, È™i faptul că eÈ™ti de partea "bună" nu mai constituie deloc o consolare. Și Vietnamul de sud a fost de partea "bună", dar asta nu l-a ferit de distrugeri incalculabile în timpul războiului din Vietnam.
Ceea ce trebuie deci luat aici în considerare este faptul că marile puteri se confruntă adesea pe teritoriul altora È™i pe cheltuiala (de resurse È™i de vieÈ›i omeneÈ™ti) a statelor mai mici. În anii ‘60-‘70 ai secolului trecut, URSS È™i SUA s-au confruntat militar ani în È™ir, dar nu pe teritoriul lor, ci pe acela al Vietnamului. Prea puÈ›in a contat pentru vietnamezi că erau de partea "bună" (în Sud) sau de cea "rea" (în Nord). Dezastrul a fost total, în ambele părÈ›i È™i pentru toată populaÈ›ia. Mai mult, el s-a extins în Cambodgia È™i Laos, state vecine. Pentru statele mici, este mai important ca teritoriul lor să nu fie teatru de război (conflictul să nu se desfășoare pe teritoriul lor sau la graniÈ›ele lor) decât să fie de partea "bună" a frontului.
AÈ™a că aceia care se bucură DOAR pentru că noi ne aflăm sub umbrela protectoare a NATO sunt iresponsabili: cel mai mult contează ce ROL anume jucăm noi în NATO. Dacă vom juca rolul de vârf de lance (contra Rusiei) È™i de câmp de război, bucuria noastră ar fi nebunească.
Adrian-Paul Iliescu Material complet AICI!
