Ce planuri are noul co-presedinte al PNL Botoșani si ce avertisment lanseaza catre colegi

Noul co-președinte interimar al organizației județene a PNL Botoșani, deputatul Costel Șoptică, a tinut sa ii multumeasca senatorului Viorel Grigoraș pentru activitatea pe care a desfășurat-o timp de cinci luni cât s-a aflat la conducerea filialei locale.

Costel Șoptică a ținut să transmită, vineri, în cadrul unei conferințe de presă un mesaj și către colegii săi din cadrul partidului.

“Vreau sa ii multumesc domnului Grigoras ca a ales si dumnealui sa faca parte din aceasta echipa si sa puna umarul cum a facut-o in ultimii ani pentru a ne atinge obiectivele. In ceea ce ma priveste, toata suflarea liberala care mai avea vreo unda de regret prin care ar fi crezut ca nu are cale libera spere a se intoarce la matca liberala, ii invit pe absolut toti sa vina. Portile au fost deschise, sunt deschise si ii asteptam pe toti cei care au suflet si credinta liberala si ii asteptam", a spus noul co-presedinte interimar al PNL Botosani.

Totodata, acesta a vorbit si de obiectivele partidului la nivel local.

“Ne propunem sa castigam alegerile de anul viitor, situatie pe care credem ca o vom obtine. Este dezideratul nostru, avem o candidatura la Primaria Botosani pe care o consider cea mai viabila si mai buna si cu care in mod sigur vom castiga, mai avem doua orase la care avem sanse mari si inca 7-8 comune", a afirmat Șoptică.

Deputatul a lansat insa si un avertisment catre liberalii botosaneni.  

“Reiterez ca avem un statut care este foarte clar, vreau sa ii asigur pe toti membruii de partid de corectitudinea mea si ii avertizez ca acest statut este valabil pentru toti si trebuie sa il respectam si speram sa nu mai avem devieri de la aceasta linie a partidului. Ii asigur pe ai mei colegi ca nu voi precupeti eforturi fara a aduce rezultate maxime in viitor", a conchis Costel Șoptică. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Paradox? România câștigă locuitori de câțiva ani!

astăzi, 14:32

România a câștigat în 2025 peste 100.000 de locuitori. Au fost mai mulți oameni care au intrat în țară pentru ședere pe termen lung decât au plecat. Țara a trecut d...

"Un uriaș artist al cinematografiei românești": Dan Pița, regizorul născut la Dorohoi, împlinește astăzi 88 de ani!

astăzi, 13:28

Când a primit distincția Doctor Honoris Causa din partea Senatului UNATC, criticul de film Manuela Cernat l-a descris pe regizor ca fiind "un uriaș artist al cinematografiei româneÈ...

Dreptul la un însoțitor și interzicerea nașterilor în saloane comune: Noua lege împotriva abuzurilor din maternități merge la vot în plen!

astăzi, 12:42

O inițiativă legislativă care permite pacientelor să fie însoțite în timpul travaliului și al nașterii a primit raport favorabil din partea Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaț...