Ce pedeapsă a primit un bărbat care a condus o maşină fără anvelope!

Șoferul care a condus o mașină fără anvelope a fost internat la Psihiatrie. 

Un bărbat de 37 de ani din Mureş a fost sancţionat de poliţiştii clujeni după ce a fost prins în timp ce conducea o maşină care nu avea anvelope.

”În data de 17 martie, în jurul orei 15:40, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au fost sesizaţi cu privire la faptul că un autovehicul este condus în afara localităţii Gârbău prezentând defecţiuni tehnice semnificative, respectiv lipsa anvelopelor. Echipajul de poliţie a interceptat autoturismul pe DJ 108C, constatând că la volan se afla un bărbat de 37 de ani, din judeţul Mureş. Acesta a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât şi cu aparatul pentru detectarea substanţelor psihoactive, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Cluj.

 

Având în vedere circumstanţele, bărbatul a fost internat la o unitate medicală pentru investigaţii de specialitate. De asemenea, sunt efectuate demersurile necesare privind verificarea îndeplinirii condiţiilor medicale pentru menţinerea dreptului de a conduce autovehicule, mai precizează polițiștii din Cluj.

Și Ministerul Afacerilor Interne a avut o reacție după întâmplarea de la Cluj.

”Am tot transmis acest mesaj: Nu pleca la drum dacă nu ai mașina echipată cu anvelopele potrivite! Spre surprinderea polițiștilor din Cluj, un șofer a fost depistat conducând un autovehicul FĂRĂ anvelope.

Așa că rectificăm: Nu pleca la drum, indiferent de sezon, dacă nu ai mașina echipată MĂCAR cu anvelope”.

Bărbatul de 37 de ani a fost amendat și a rămas și fără certificat de înmatriculare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

Tuesday, 3 November 2026

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

Tuesday, 3 November 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

Tuesday, 3 November 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...