CE PARERE AVETI? Dan Voiculescu cere reintroducerea pedepsei cu moartea

Presedintele fondator al Partidului Conservator (PC), Dan Voiculescu, sustine ca Uniunea Europeana ar trebui sa-si reconsidere refuzul de a admite pedeapsa cu moartea. Voiculescu sustine ca exista fapte abominabile, pentru care nu exista alta modalitate de ispasire, el dand exemplul unui tata care si-a violat recdent fiica de numai doi ani.

Acesta a aratat ca reintroducerea pedepsei cu moartea poate fi discutata doar la nivelul intregii Uniuni Europene, incercarile anterioare de reintroducere in legislatia nationala reprezintand doar "o amagire populista". In schimb, tema ar putea deveni subiect de campanie al PC la alegerile europarlamentare viitoare.

"Gestul de neimaginat al tatalui care si-a violat propriul copil de numai doi ani a reusit sa stupefieze, sa dezguste si sa revolte pe toata lumea. Sunt, spun parlamentarii conservatori, culpe atat de grave incat abolesc conditia umana a faptuitorului, iar mutilarea sexuala a unui copil nevinovat nu poate fi decat fapta unui bolnav incurabil, care va ajunge doar cativa ani in inchisoare, pe banii contribuabilului, apoi va reveni in societate si va recidiva. Mai poate fi protejata o umanitate care este, in fapt, inumana?", scrie Dan Voiculescu pe blogul sau, potrivit rtv.net.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (428)

astăzi, 08:52

SINDROMUL ARHIP (3) Volumul al treilea din seria „Fiecare nume are omul lui” (, Editura „Pim”, Iași, 2022)  continuă aceeași strategie a proiectării personajului pe...

„Aș contesta primul gol / L-am sunat azi-noapte". Reacția lui Valeriu Iftime, după Dinamo - Botoșani 2-0

astăzi, 08:27

FC Botoșani a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, cu Dinamo, în etapa a 12-a din SuperLigă. Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătăl...

Calendar Ortodox, 18 octombrie 2026: Sf. Ap. şi Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân

astăzi, 08:00

Sfântul Luca, marele Apostol şi Evanghelist, era grec de neam şi s-a născut în Antiohia Siriei. De tânăr deprinsese medicina şi pictura, dar s-a dovedit şi un iscusit zugrav de...