Ce nu ştiai despre regulile de bune maniere la masă

Vi s-a întâmplat să fiţi învitaţi la cină şi să fiţi prinşi pe picior greşit în ceea ce priveşte bunele maniere la masă, să nu ştiţi ce cuţit sau furculiţă să folosiţi? Aceste reguli de bune maniere la masă vă vin în ajutor, mai ales acum, când este prilejul meselor de sărbătoare.

Cuţitele şi furculiţele  

Tacâmurile aşezate la o masă pot da bătăi de cap celor care nu ştiu ce lingură, furculiţă sau cuţit să folosească. Dacă eşti invitat la restaurant, atunci vei găsi pe masă aşezate o serie de furculiţe pe partea stângă, şi o serie de linguri şi cuţite pe partea dreaptă (mesele sunt aranjate pentru dreptaci). Cea mai simplă regulă este că, la primul fel, se foloseste obiectul cel mai îndepărtat de farfurie şi tot aşa. Dacă eşti invitat la cineva acasă la cineva, aşteaptă prima mişcare a gazdei şi urmează-o.  

Când mesteci, lasă tacâmurile jos. Însă acestea trebuie puse pe farfurie şi NU înapoi pe masă şi nici sprijinite de farfurie. Când ai terminat de mâncat, aşază furculiţa şi cuţitul vertical pe mijlocul farfuriei, acesta este semnalul către chelner că nu mai mănânci.  

Lingura de supă  

Lingurile de supă pot avea două forme: una rotundă, ca un castron, şi alta în formă de ouă. Când mănânci supă, castronul (farfuria) trebuie să rămână pe masă. Nu se bea supa din bol. Nu se bagă toată lingură în gură, ci se soarbe de la marginea ei. Fără zgomot însă.  

Şervetul de masă   Şervetul de masă se despătureşte şi se aşază pe genunchi. Pe vremuri se punea la gât, dar acum este considerat un gest vulgar. Ştergerea cu şervetul se face prin tamponare. Dacă trebuie să pleci înainte să termini de mâncat, aşază şervetul pe scaun,  chelnerul va şti astfel că urmează să te întorci şi nu va ridica masa. Când ai terminat de mâncat, şervetul se pune pe masă, în stânga farfuriei, NU pe farfurie.   

Paharele de vin  

Paharele vor fi aşezate în partea de sus dreapta a farfuriei. Şi pot fi două sau patru. Când sunt patru, primul din stânga este pentru vin roşu (are forma unui bol şi este mai mare). Următorul este pentru vin alb (este mai mic). În dreapta vor fi paharul de şampanie (sau un pahar mai mic pentru băuturile de la desert) şi paharul pentru apă.  

Dacă nu mai vrei vin, iar chelnerul tocmai ce dă semne că vrea să-l umple, nu pune mâna pe pahar pentru a-l opri. Pur şi simplu spune-i că ai băut de ajuns. Nu ţine paharul în mână când toarnă în el chelnerul.

Cum stai la masă   Dacă eşti invitat la cineva la masă şi nu există cartonaşe care să îţi indice locul, aşteaptă să îţi indice gazda unde să stai. Este neplăcut atât pentru tine, cât şi pentru gazdă să vină să te ridice. Când te-ai aşezat, picioarele trebuie să stea ferm pe podea. Nu se întind picioarele în faţă, nu se îndoaie sub scaun, nu se stă picior peste picior. Coatele trebuie păstrate pe lângă corp. Nu te apleci peste farfurie când mănânci. Mâncarea se aduce spre gură.  

În Anglia, mâinile se ţin în poală când nu se folosesc. Iar în Franţa se ţin deasupra mesei, tot timpul. Însă, coatele nu se ţin pe masă.  

Când se mănâncă  

Nu se începe un fel dacă nu a fost servită toată lumea. În cazul în care eşti în vizită, gazda va da startul mesei. Dacă ai luat ceva ce nu poţi înghiţi, cere-ţi scuze şi ridică-te de la masă pentru a te "elibera" în altă parte. NU la masă. Nu pune ceea ce ai scuipat într-un şerveţel lângă farfurie, de unde toată lumea îl poate vedea.  

Dacă ţi-a rămas ceva între dinţi, ridică-te de la masă şi înlătură-l la baie. Nu se foloseşte scobitoare la masă şi nici nu se suflă nasul.   Nu adăuga sare înainte să guşti. Va fi o insultă faţă de gazdă.  

Dacă înainte de masă sunt servite gustări, pune din farfuria de prezentare în farfuria ta. NU mânca niciodată din farfuria de prezentare.

Conversaţiile  

Dacă nu cunoşti pe absolut toată lumea de la masă nu discuta subiecte legate de politică, religie şi sex. NU se ţipă la masă pentru a fi auzit de cei din capătul celălalt, însă nici nu trebuie să fie atmosferă de catedrală sau sală de lectură. Dacă nu-i cunoşti foarte bine pe cei de lângă tine, îi poţi întreba lucruri despre ei (însă nu chestiuni foarte personale).


Ce să NU faci la masă  

- NU te agita. Dacă nu-ţi place ceva, lasă-l în farfurie.  

- NU sufla în mâncare. Aşteaptă să se răcească de la sine.  

- NU fuma la masă, decât dacă ai fost invitat de către gazdă.  

- NU fotografia masa, vei părea disperat.  

- NU te certa cu chelnerul.  

- NU folosi tacâmurile pentru a indica ceva cu ele.  

- NU ţine furculiţa în mână când bei.  

Nu uita să mulţumeşti gazdei pentru invitaţie şi pentru masă şi o scrisoare de mulţumire de a doua zi ar fi un gest de maximă curtoazie.    

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean de 31 de ani, arestat pentru pentru furt din magazine! (foto)

astăzi, 17:31

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 31 de ani din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infr...

A început la Botoșani campania „Încalță un copil, de iarnă!”: Ce trebuie să facă cei ce vor să participe!

astăzi, 15:47

 „Încalță un copil, de iarnă!” este un apel la solidaritatea și generozitatea botoșănenilor din țară și din străinătate, care permit multor copii din satele sărace a...

Artistă din Botoșani, mesaj trist după o tragedie fără margini: ”De-a dreptul cutremurător!”

astăzi, 13:59

Fiica interpretului de muzică populară Igor Cuciuc, din Chișinău, a decedat. Andreea Cuciuc, în vârstă de 17 ani, s-a stins sâmbătă seara. Fata se afla la o petrecere după &b...