Ce nu au dreptul să le ceară poliţiştilor șoferii trași pe dreapta
Stiri Botosani Tuesday, 25 October 2016 Actualitate"Poliţistul nu este obligat să informeze contravenientul cu privire la cadrul legal în baza căruia acţionează într-un anumit post sau itinerar de patrulare. Agentul constatator nu este obligat să prezinte contravenientului un act privind identitatea, întrucât o persoană fizică nu are competenţa de a legitima un poliţist (...)." (sursă: comunicatul Direcţiei Rutiere)
De altfel, şoferii au multe obligaţii şi puţine drepturi. Conducătorul trebuie să stea în maşină şi să pună la dispoziţie toate actele ce-i sunt cerute. Are, însă, dreptul de a nu semna procesul verbal. Dacă totuşi o face, nu înseamnă că îşi recunoaşte fapta. În termenul legal de 15 zile documentul poate fi contestat în instanţă, arata Digi24.
Opt din zece contestaţii sunt respinse de judecători ca neîntemeiate. De cele mai multe ori, şoferii invocă motive absurde.
Spun că nu li s-a explicat ce au greşit sau că agentul care l-a amendat nu s-a prezentat.
Dar sunt şi procese pe care şoferii le câştigă. Ei profită de greşeli minore.
"Dacă se greşeşte cu ceva, mă refer la nume, la elementele de indentificare ale contravenientului, o cifră din CNP poate să ducă la nulitatea procesului verbal, dar şi dacă este întocmit corect, pot fi invocate motive, prin înscrisuri şi martori, că nu aşa au stat lucrurile. Agenţii constatatori mai fac şi abuzuri", spune Sorin Sturzu, avocat, conform sursei citate.
În Statele Unite, şoferii ştiu că nu au voie nici măcar să vocifereze atunci când sunt traşi pe dreapta. Dacă nu respectă întocmai ceea ce spune agentul, pot să fie încătuşaţi şi arestaţi.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Cal salvat dintr-un beci, pompierii au avut nevoie de un buldoexcavator! - FOTO
S-a întâmplat în localitatea Slobozia, comuna Broscăuți. Capacul din lemn care acoperea beciul a cedat sub greutatea animalului, iar acesta a ajuns în groapa adâncă, d...
Mireasa cu 31 de copii la nuntă! O imagine inedită într-o biserică din Botoșani! - FOTO
Mirele, Șerban, este angajat în cadrul MApN, iar mireasa a fost înconjurată nu doar de familie și de cei dragi, ci și de scumpii săi elevi din clasa a IV-a C (alternativa educațional...
Directorul Nova Apaserv: ”Sper și am toată încrederea că de duminică va fi apă în Botoșani!”
Lucrările de modernizare a rețelei de alimentare cu apă în municipiul Botoșani sunt în grafic, anunță directorul Nova Apaserv, Alin Cirimpei. Proiectul vizează înlocuirea a...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.18 secunde