Ce dezvăluie ochii despre sănătatea ta!
Stiri Botosani Thursday, 30 June 2016 ActualitateOftalmologii afirma ca ochiul este singurul organ care poate fi analizat in profunzime, caruia i se pot observa venele, arterele si nervul optic fara interventie chirurgicala. Din acest motiv, anumite boli frecvent intalnite (glaucomul, cataracta, degenerescenta maculara) pot fi detectate timpuriu, daca au loc examene oftalmologice regulate. Din pacate, majoritatea oamenilor sunt prea ocupati si merg destul de rar la specialist, desi n-ar trebui sa-si neglijeze sanatatea.
Sprancene rare
Ce semnifica - Sprancenele rase sunt un moft sau chiar o moda pentru unele persoane, in anumite cercuri. Dar cand acestea se raresc si chiar dispar, fara sa se intervina in vreun fel asupra lor, acesta este un semn comun al afectiunilor tiroidei (fie hipertiroidie sau hipotiroidie). Tiroida este o glanda de mici dimenisiuni, dar foarte importanta, care ajuta la reglarea metabolismului, iar hormonii tiroidieni au un rol esential in productia firelor de par. Femeile sunt mult mai des afectate decat barbatii, iar hipertiroidismul se manifesta mai ales la persoanele de sex feminin cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani.
Ce este de facut - Se va semnala medicului dermatolog sau celui de familie acest simptom. Majoritatea manifestarilor atat ale hiper cat si ale hipotiroidismului sunt frecvent intalnite. Inainte de consultul medical se vor nota si alte modificari care au aparut intre timp, alaturi de sprancenele rarite: modificari ale greutatii, ale nivelului de energie, ale starii de spirit sau tulburari intestinale, menstre neregulate, diverse manifestari la nivelul pielii.
Urcior, orjelet sau salazion - care nu dispare
Ce semnifica - Umflatura mica, rosiatica, localizata pe marginea pleapei inferioare sau superioare ar putea fi un urcior (orjelet sau salazion). Daca aceasta nu se vindeca nici macar dupa trei luni, recurenta acesteia in aceeasi zona, ar putea semnala o forma rara de cancer (carcinom al glandei sebacee).
Mai multe indicii - Practic, urciorul (atat orjeletul cat si salazionul) afecteaza glanda sebacee continuta de foliculul fiecarei gene. Destul de des intalnit, acesta dispare cu ajutorul tratamentului, dupa maxim o luna de zile, in mod normal. Totusi, un chist canceros asemanator urciorului nu va raspunde la tratament (sau poate sa recidiveze si sa reapara in acelasi loc). Un alt semnal de avertizare al cancerului pleoapelor este caderea genelor din jurul umflaturii.
Ce este de facut - Se va consulta medicul oftalmolog si se va face o biopsie care are rolul de a confirma sau infirma diagnosticul.
Pete si proeminente galbui la nivelul pleoapei
Ce inseamna - Este vorba despre xantelasma palpebrala o afectiune a carei prezenta semnaleaza faptul ca nivelurile de colesterol al celui ce o manifesta sunt destul de ridicate. Practic, aceste pete si proeminente galbui sunt depozite de grasime.
Mai multe indicii - Unele persoane confunda aceste formatiuni cu urciorul, desi ele sunt de dimensiuni mai mici si mai numeroase.
Ce este de facut - Se va consulta medicul de familie, medicul dermatolog sau cel oftalmolog. Diagnosticul poate fi pus cu usurinta. Problema nu este grava si nu provoaca durere sau tulburari ale vederii. Alaturi de examenul uzual, este indicat ca medicul sa caute si alte manifestari ale unor posibile boli coronariene.
Usturimi si vedere incetosata in urma privitului indelungat la ecranul monitorului calculatorului
Ce inseamna - Aceste simptome sunt intalnite mai ales la persoanele care privesc la monitorul calculatorului perioade indelungate de timp, iar afectiunea poarta denumirea de sindromul privitului excesiv la calculator sau CVS - Computer Vision Syndrome. Oboseala ochilor este partial cauzata de lipsa contrastului adecvat a ecranului computerului (fata de cea a cernelii pe hartie, de exemplu) si de timpul excesiv petrecut in fata monitorului. In puls, se poate diminua capacitatea ochiului de a produce lacrimi, care au un rol important in lubrefierea acestora. Iar rezultatele sunt: ochii uscati si iritati, usturime, vederea neclara si disconfort.
Mai multe indicii - Manifestarile se pot inrautati mai ales in a doua parte a zilei, atunci cand ochii tind sa devina uscati, iar cititul devine obositor. Cei care poarta ochelari sau lentile de contact vor fi si mai deranjati de simptomele privitului prelungit la monitorul calculatorului. Uneori, problema poate fi agravata de aerul conditionat sau un ventilator orientate in directia ochilor.
Ce este de facut - Se va mari contrastul culorilor de pe monitor si se va investi intr-un ecran protector pentru calculator sau intr-o pereche de ochelari cu lentile monitor confort sau cu antireflex. Pe ecranul monitorului culoarea alba nu ar trebui sa fie foarte intensa dar nici nu va fi inlocuita de culoarea gri. De asemenea, ecranele plate (LCD) - cum ar fi cele de la laptop-uri - se pare ca determina oboseala ochilor intr-o proportie mai scazuta decat modelele mai vechi. Este recomandat ca la fiecare jumatate de ora sau maxim o ora sa se ofere ochilor o pauza de cateva minute de relaxare.
Inflamatia marginilor pleoapelor
Ce inseamna - Blefarita este o inflamatie a pleoapelor, in mod special a marginilor acestora, care poate avea mai multe cauza. Doua dintre ele sunt asociate, in mod suprinzator cu manifestarile din alte parti ale corpului: dermatita seboreica a scalpului si acneea rozacee (care cauzeaza inrosirea pielii fetei, mai ales in cazul femeilor aflate la varsta a doua).
Mai multe indicii - Ochii vor fi iritati si vor avea scuame la baza genelor. De asemenea, se pot manifesta ursturimi, pot lacrima sau pot fi uscati. Cruste iritante se vor aduna intre gene sau la colturile interioare ale ochilor sau chiar pe pleoapa.
Ce este de facut - Cu mainile curate, se va aplica o compresa calda, umeda peste ochi, timp de aproximativ cinci minute. Apoi crustele si alte impuritati se vor curata, iar pielea se va calma. De asemenea, trebuie sa se consulte medicul care ar putea prescrie un tratament cu antibiotic local sau care vor fi administrate pe cale orala, precum si lacrimi artificiale.
Aparitia unei pete oarbe in centrul imaginii insotita de puncte stralucitoare sau linii ondulate
Ce inseamna - O migrena oculara (numita de asemenea migrena oftalmica sau migrena cu aura) poate produce aceste tulburari de vedere urmate de dureri de cap. Cauza este considerata a fi diminuarea fluxului sanguin de la nivelul creierului.
Mai multe indicii - Denaturarea campului vizual va incepe din centrul imaginii. Ar putea debuta cu aparitia unui punct luminos sau a unor linii care se misca si vor perturba capacitatea de a vedea in mod corespunzator. Simptomele sunt nedureroase si nu sunt de lunga durata. Aparitia acestora poate fi declansata de diversi factori ce pot varia de la cafea, cicolata, cofeina, stres, etc. De asemenea, migrena oculara poate fi insotita de durere severa de cap care poate provoca inclusiv greata.
Ce este de facut - Daca sunteti la volan, se va opri masina pana cand fenomenul dispare (de obicei, o ora). Se va consulta medicul oftalmolog mai ales in cazul in care tulburarile de vedere presista mai mult de o ora pentru a se exclude problemele grave cum ar fi deslipirea de retina, accidentul vascular cerebral sau convulsiile (mai ales daca fenomenul este acompaniat de febra, dureri sau pierderea fortei musculare, vorbire incoerenta).
Semnal de alarma: mancarime insotita de roseata a ochilor
Ce inseamna - Multe lucruri pot irita ochii, dar atunci cand iritatia este insotita de mancarime, stranut, tuse, scurgeri nazale si congestie a sinusurilor este un semn de alergie. Alergenii se afla, de obicei, in aer si ar putea fi: polen, fire de par de animale sau praf.
Mai multe indicii - O reactie alergica ce implica simptomatologie la nivelul ochilor poate fi cauzata de produse cosmetice sau unguente. Unii oameni, de exemplu, sunt alergici la substantele din componenta picaturilor cu ajutorul carora se trateaza ochiul uscat (in general a conservantilor).
Ce este de facut - Se va sta departe de factorii cunoscuti ca declansatori ai reactiilor alergice. Pentru tratamentul mancarimii se vor administra antihistaminice (cele sub forma de picaturi sau gel actiuneaza cat mai repede).
Partea alba a ochiului are o culoare galbuie-mustar
Ce inseamna - Doua categorii de oameni, manifesta, cel mai adesea, acest simptom, cunoscut sub numele de icter: nou-nascutii a caror functie hepatica este insuficient dezvoltata si adultii care sufera de probleme hepatice (ciroze, hepatite). Ingalbenirea screlei ochiului este cauzata de o acumulare de bilirubina, produsa de celulele rosii din sange, pe care ficatul nu o poate procesa (metaboliza).
Mai multe indicii - Si alte tesuturi ale corpului ar putea avea acelasi aspect, dar vizibila este doar sclera. Pielea se poate ingalbeni chiar si atunci cand o persoana consuma prea mult betacaroten, care se gaseste mai ales in morcovi, dar isi revine la culoarea normala in scurt timp. Ce este de facut - Se va mentinona medicului prezenta simptomului, mai ales in cazul in care persoana in cauza nu este deja sub ingrijire medicala pentru o boala hepatica - astfel incat icterul sa fie evaluat si cauza acestuia sa fie tratata.
O umflatura sau pete maro pe pleoapa
Ce inseamna - Chiar si oamenii care sunt vigilenti in verificarea petelor de pe pielea lor pot trece cu vederea pleoapele atunci cand cancerul de piele se manifesta la nivelul acestora. Cele mai multe tumori maligne localizate in aceasta parte a corpului sunt de genul carcinomului cu celule bazale. Atunci cand o astfel de tumora apare sub forma unei pete maro, poate fi vorba despre melanom malign.
Mai multe indicii - Varstnicii sunt persoanele cu cel mai mare risc de a dezvolta acest tip de cancer. Umflatura poate fi perlata, cu mici vase de sange. In cazul in care se verifica atent zona pleoapei se poate observa ca unele gene pot lipsi. Ce este de facut - Se va avea intotdeauna in vedere prezenta oricaror peste suspecte pe piele sau rani, iar daca acestea apar vor fi semnalate medicului dermatolog, oftalmologului sau medicului de familie. Depistarea precoce este foarte importanta si este indicat ca aceasta sa se faca inainte de extinderea cancerului la ganglionii limfatici din apropiere.
Ochii bulbucati - iesiti din orbite
Ce inseamna - Cea mai frecventa cauza a ochilor bulbucati este hipertiroidismul (hiperactivitatea glandei tiroide), in special forma cunoscuta sub denumirea de boala Graves.
Mai multe indicii - Pentru a se diagnostica daca ochiul este bombat se va observa daca exista vreo parte a zonei albe de sub iris, vizibila - in mod normal acest lucru nu trebuie sa se constate. Unii oameni mostenesc o tendinta de a avea ochii usor bulbucati, astfel incat, daca aspectul pare sa fie mostenit, probabil nu este vorba despre hipertiroidism. Persoana in cauza, nu poate clipi des si pare ca se holbeaza la ceea ce priveste. Intrucat conditia se dezvolta lent, uneori poate fi observata prima data in fotografii sau de catre cei care nu cunosc bolnavul, mai degraba decat cei care il vad zi de zi.
Ce se poate face - Se va prezenta simptomul medicului, mai ales daca este insotit de vedere neclara, agitatie, oboseala, cresterea poftei de mancare, scadere in greutate, tremor si palpitatii. Un test de sange poate masura nivelul tiroidei. Tratamentul include medicatie si interventia chirurgicala.
Vederea dubla, vederea slaba sau pierderea vederii brusc instalate
Ce inseamna - Acestea sunt manifestari care avertizeaza ca s-ar putea declansa un accident vascular cerebral. Mai multe indicii sunt: alte semne de accident vascular cum ar fi amorteala sau slabiciunea brusca a bratului sau a piciorului, a fetei - de obicei pe o singura parte a corpului, dificultati de a merge pe jos din cauza ametelii, a pierderii echilibrului sau coordonarii, vorbire neclara, dureri de cap sau stari de rau general. In cazul unui accident vascular cerebral de amploare (cauzat de formarea unui cheag de sange sau hemoragie craniana) vor aparea inclusiv aceste simptome. Daca accidentul vascular este mai putin grav si este cauzat de ingustarea arterelor, manifestarile pot dura o perioada mai lunga de timp, minute sau ore.
Ce este de facut - Se va solicita asistenta medicala de urgenta.
Ochi uscati sensibili la lumina
Ce inseamna -Sindromul Sjogren este o afectiune a sistemului imunitar caracterizat prin faptul ca sunt afectate glandele lacrimale si salivare care mentin mucoasele umede.
Mai multe indicii - Sindromul Sjogren se dezvolta, de obicei, in cazul femeilor cu varsta de peste 40 de ani cu tulburari autoimune cum ar fi artrita reumatoida sau lupus. De obicei, ochii si gura sunt afectate impreuna. Persoana poate manifesta si uscaciune vaginala, sinusuri si piele uscate. Din cauza lipsei de saliva, mestecatul si inghititul devin dificile.
Ce este de facut - Medicul va pune diagosticul corect dupa investigatii adecvate. Vor fi recomandata utilizarea de lubrifianti artificiali (lacrimi artificiale) necesare pentru protectia ochilor si pentru a imbunatati procesul hranirii. Consumul de apa potabila poate fi de ajutor.
Dificultate brusc instalata de a inchide un singur ochi insotita de imposibilitatea de a controla lacrimile
Ce inseamna - Paralizia Bell este o afectare a nervului care controleaza muschii fetei sau paralizia nervului VII. Boala provoaca paralizie temporara a jumatate din fata. Rezulta uneori in urma unei infectii virale (cum ar fi zona zoster, mononucleoza sau HIV) sau o infectie bacteriana (cum ar fi boala Lyme). Diabeticii si femeile insarcinate au un risc mai ridicat de a dezvolta aceasta boala.
Mai multe indicii - Jumatate din fata, nu doar ochiul, este afectata. Manifestarile variaza de la o persoana la alta, dar efectele se manifesta, in general la nivelul fetei a carei jumatate nu poate fi controlata, iar muschii fetei sunt slabiti. Pleoapele sunt cazute si dificil sau aproape dificil de inchis si nu vor putea produce lacrimi sau lacrameaza excesiv. Efectele tind sa apara brusc.
Ce este de facut - Se va consulta medicul. Cele mai multe cazuri sunt temporare, iar persoana se va recupera complet in cateva saptamani. Rareori va avea loc recurenta. Kinetoterapia va fi utila in restabilirea capacitatii de a vorbi, de a zambi si a altor miscari ce implica muschii faciali si ajuta la evitarea formarii unei asimetrii la nivelul fetei. De asemenea, medicul oftalmolog va recomanda o schema de tratament care va include inclusiv substante lubrefiante pentru ochi.
Vedere incetosata in cazul diabetului
Ce inseamna - Persoanele care sufera de diabet au un risc crescut de a dezvolta mai multe tulburari ale ochilului, inclusiv cataracta si glaucom. Dar cel mai des ar putea manifesta retinopatie diabetica, in cazul in care diabetul afecteaza sistemul circulator al ochiului. Aceasta este principala cauza de orbire la adulti.
Mai multe indicii - Modificarile legate de retinopatia diabetica tind sa apara mai ales in cazul persoanelor care au fost diagnosticat cu diabet de o perioada indelungata de timp, nu la cei la care boala a fost depistata recent. Bolnavii pot vedea, de asemenea, flocoane si mici peste intunecate in campul vizual. Uneori, diabetul zaharat cauzeaza hemoragii (sangerari) mici care sunt vizibile la nivelul ochiului. Nu apare durerea. Cei care au dezechilibru major al zaharului in sange, pot avea simptome grave.
Ce este de facut - Bolnavii de diabet, ar trebui sa faca in mod constant examene oftalmologice pentru a depista si a controla inca din faza de debut retinopatia, glaucomul, cataracta si alte modificari, inainte ca acestea se se agraveze.
Sfatulmedicului.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
PSD Botoșani: Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Educația este un domeniu prioritar pentru echipa PSD Botoșani, iar investițiile făcute în ultimii ani demonstrează acest lucru. „Pentru a avea un viitor mai bun, trebuie să invest...
Botoșani sub Cod Galben, cum se circulă pe drumurile naționale din zona Moldovei, după primul val de ninsori
Ninsori ușoare se mai înregistrează în județele Suceava, Botoșani și Neamț, iar carosabilul se prezintă umed cu sectoare de zăpadă frământată în strat de 0-3 cm în zona montană a jude...
Gigi Becali, după eșecul de la Botoșani: ”Mândria nu are scuze” / ”Mi-a dat Dumnezeu o palmă!” (Video)
FCSB a irosit, astfel, șansa de a avansa în primele 3 din campionat și rămâne pe locul 6 după 16 etape desfășurate în sezonul regulat al SuperLigii României. ”Ch...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.43 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici