Ce au pățit localnicii unei comune după ce au îndrăznit să ASTUPE gropile din asfalt pe banii lor!

Multe drumuri din România sunt într-o stare deplorabilă, iar gropile strică mașinile șoferilor, care caută mereu variante de ocolire a acestora. Sătui să aștepte ca autoritățile să își facă treaba, mai mulți oameni dintr-o comună din Iași au asfaltat drumul plin de gropi care trece prin localitatea lor, anunță Digi 24.

Numai că aceștia trebuie acum să suporte consecințele, fiind trimiși în judecată deoarece lucrarea nu a avut autorizație. În schimb, compania de Drumuri Județene n-are acum bani să termine ce au început localnicii.

Drumul județean 280 J are patru kilometri și e singura legătură a comunei Butea cu orașul Iași. Sătui să-și strice mașinile, sătenii au pus acum 4 ani mâna pe lopeți și au reparat singuri o porțiune de un kilometru, fără avizul specialiștilor.

"Am făcut atunci o plângere și i-am rugat să sisteze. Era jumătatea verii și noi încă nu atribuisem contractul de plombe", spune Daniel Minciună, șeful Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași

"Erau găurile prea mari și se stricau mașinile", afirmă Emil Bălteanu, localnic anchetat.

Ideea plombării îi aparține lui Costel Năstase, fost primar al localității, care a și suportat costurile, 600 de lei. El le ceruse anterior, autorităților județene, timp de opt ani să asfalteze drumul.

"În timp ce noi turnăm beton aici, eram în jur de 20, toți cei care treceau pe aici ne întrebau dacă avem nevoie de ajutor", spune Costel Năstase, fost primar.

Alături de fostul primar sunt anchetați alți 6 localnici.

"Au ajuns să aibă dosar penal pe banii lor, de ce?", spune Ioan Bordaș, tatăl unor localnici anchetați.

"De multe ori când ți se întâmplă o nedreptate, cum e și în acest caz, depășești un pic căile legale Întotdeauna este bine să vezi ce este legal și ce nu este legal, să respecți legea", spune Lavinia Chiburțe, coordonator programe în Centrul de Resurse pentru participare publică.

Sătenii trimiși în judecată zilele trecute riscă de la o amendă penală, până la șase luni de închisoare.

"Porțiunea asta de drum arată așa rău de vreo 12 ani cred", spune un bărbat.

"Am făcut demersuri, adresă la Consiliul Județean", declara Mihai Mile, viceprimarul comunei Butea.

Un covor asfaltic ar costa 2 milioane de lei, bani pe care Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor nu îi are.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doi soți din Dorohoi, alături de șase dintre copiii lor, în pelerinaj la Cuvioasa Parascheva: ”E ca la o vânătoare de comori, iar comoara este Sfânta!” - VIDEO

astăzi, 15:45

Au opt copii, o familie fericită și unită, chiar dacă lipsurile îi supun la grele încercări. Pentru că vor să îi mulțumească Lui Dumnezeu, au ajuns astăzi la Iași, pentru ...

Paradox? România câștigă locuitori de câțiva ani!

astăzi, 14:32

România a câștigat în 2025 peste 100.000 de locuitori. Au fost mai mulți oameni care au intrat în țară pentru ședere pe termen lung decât au plecat. Țara a trecut d...

"Un uriaș artist al cinematografiei românești": Dan Pița, regizorul născut la Dorohoi, împlinește astăzi 88 de ani!

astăzi, 13:28

Când a primit distincția Doctor Honoris Causa din partea Senatului UNATC, criticul de film Manuela Cernat l-a descris pe regizor ca fiind "un uriaș artist al cinematografiei româneÈ...