Ce amendă riști dacă rupi o lalea pestriță, „monument” al naturii. „Este monitorizată și protejată permanent!”

Lalelele pestrițe sunt florile care ne atrag cel mai mult atenția în această perioadă datorită coloritului lor special, însă nu mulți știu ce amendă riscă dacă le rup. Acest tip de flori se găsesc în pădurile din mai multe județe din țară, inclusiv în pădurile din Botoșani.

Romsilva atrage atenția turiștilor asupra faptului că în această perioadă, în mai multe zone din țară, înfloresc lalelele pestrițe.

Aceste lalele sunt flori declarate monument al naturii, protejate și supravegheate de specialiștii Romsilva. Persoanele care încalcă legea riscă amenzi de zeci de mii de lei.

„Vă rugăm să NU RUPEȚI FLORILE! Locul lor e în natură unde le puteți admira și fotografia dacă doriți să le păstrați ca amintire. Laleaua pestriță a început să înflorească în mai multe locuri din țară și atragem, din nou atenția asupra faptului că aceasta este o floare rară și protejată. Laleaua pestriță, Fritillaria meleagris, este declarată monument al naturii și este monitorizată și protejată permanent de specialiștii Romsilva”, transmite Romsilva, potrivit Antena3 CNN.

 

Laleaua pestriță se regăsește în România în zone umede din  județe precum Bistrița Năsăud, Gorj, Cluj, Timiș, Brașov, Botoșani, Vaslui, Suceava și nu numai. Înflorește o singură dată, de la sfârșitului lunii martie, până în aprilie și durata de viață e aproximativ o săptămână.

Amenda pentru ruperea plantelor ocrotite de lege este cuprinsă între 3.000 și 7.500 de lei. Laleaua pestriță înflorește în aprilie sau mai, floarea având un motiv cadrilat, în variante de roșu spre purpuriu.

Planta poate atinge înălțimea de 40 de centimetri și crește în zone ierboase, în luncile râurilor, până la altitudini de 800 de metri.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Controale la comercianții de produse alimentare en-gros, amenzi de peste 35.000 de lei!

astăzi, 10:26

La data de 11 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Con...

Alertă meteo de Cod Galben pentru județul Botoșani!

astăzi, 10:20

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de Cod Galben care vizează și județul Botoșani. Avertizarea meteo – Cod Galben de vânt puternic, este valabilă vine...

Un bărbat a dispărut de la o fermă din Hlipiceni, sună la 112 dacă îl vezi pe Dumitru!

astăzi, 10:04

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Flămânzi, este căutat de polițiști după ce a plecat de la o fermă de animale din localitatea Hlipiceni, județul Botoșani, și nu a mai...