Pe vremuri, nu era zi de la Dumnezeu să nu zic ceva rău de Å£ara mea sau de oraÅŸul-capitală în care a fost scris să mă nasc sau de unii conaÅ£ionali de-ai mei care mi se păreau sălbatici.
Într-o zi, am fost cuprinsă deodată de un nor de senintate, ca ÅŸi când toată durerea cu care-mi vorbeam de rău Å£ara s-a risipit. Bine, nu s-a întâmplat chiar aÅŸa de brusc. Mai degrabă după ce am început să călătoresc în ţări îndepărtate, în care înainte mi se părea în mod romantic, fără să ÅŸtiu o iotă din ce se întâmplă pe bune acolo, că mi-ar plăcea să locuiesc. Apoi am mers ÅŸi în ţări care îmi sunt date cu precizie de ceasornic drept exemplu, ca fiind modele de competenţă cetăţenească ÅŸi civilizaÅ£ie rafinată. Mi-a plăcut, nu-i vorbă, ÅŸi colo ÅŸi dincolo.
Călătoriile astea m-au făcut să cresc ÅŸi să mă prind că nu toate celelalte locuri care sună bine sunt perfecte. Iar România mea este departe de a fi atât de josnică, bolnavă, stricată ÅŸi ireparabil pierdută, aÅŸa cum tare ne mai place multora dintre noi să spunem. Odată ce am înÅ£eles lucrul ăsta, am trecut într-o altă etapă. Chiar am început să mă simt mai bine, să mă împac cu moÅŸtenirea mea naÅ£ională genetică individuală, dar ÅŸi de grup, ÅŸi am prins a contempla fără voie părÅ£ile frumoase ale României. Doar că tot românii cu care m-am împăcat nesilită de nimeni mă descurajează în demersul meu ÅŸi îmi pun piedică ÅŸi îmi lipesc hârtiuÅ£e cu cinisme pe spate, când nu sunt atentă. EÅŸti în "denial", mi se spune din public. Å¢i-ai făcut tu un cocon al tău în care te-ai refugiat. Åži acolo Å£i-ai adus cu forÅ£a toÅ£i prietenii ÅŸi colegii de serviciu preferaÅ£i, cinematografele mai de soi ÅŸi parcurile alea din centru, udate mai des, plajele tale preferate, localităţile ÅŸi pieÅ£ele ÅŸi străzile ÅŸi cafenelele preferate, ÅŸi crezi că totul e ok, conchid la unison, cu un soi de trufie. Åži nu pot decât să le dau dreptate. Sigur că am strâns cu râvnă, că un popândău harnic made în România, tot ce-am găsit mai frumos în calea mea. Åži acolo vieÅ£uiesc acum atât de bine, încât nici nu-mi mai trece prin cap să evadez din Å£ara asta în care, dacă înveÅ£i să nu faci infarct la fiecare neregulă, se poate trăi.
Mi-am făcut un cocon nu pentru că încerc cu disperare să mă izolez de realitate, ci pentru că aÅŸa îÅŸi fac toÅ£i oamenii care vor să trăiască după poftă inimii. Åži alergătorii la maratoane îÅŸi fac un cocon al lor sportiv, ÅŸi o Å£in, dintr-o tură în alta, fără număr. Åži bogataÅŸii îÅŸi fac un cocon din maÅŸini din ce în ce mai mari ÅŸi trabucuri fumate în restaurante fără ventilaÅ£ie bună ÅŸi din gagici blonde cu buze pufoase de la atâta botox. Åži mahalalele au coconul lor din manele ÅŸi grătare ÅŸi drumuri paradite. ToÅ£i ne străduim să ne facem viaÅ£a, după cât ne Å£in capacele, cât mai plăcută. Chiar ÅŸi balinezii, canadienii, elveÅ£ienii sau suedezii nu trăiesc, în aceeaÅŸi Å£ară, toÅ£i la fel. Sunt împărÅ£iÅ£i ÅŸi ei pe cocoane, interese ÅŸi fasoane. AÅŸa ÅŸi eu.
În plus, când ies din globul în care sunt acuzată că mă ascund, nu leÅŸin ÅŸi nu mă cer imediat înapoi; nu mi se pare că găsesc pretutindeni numai praf ÅŸi pulbere. Coafura rezistă ÅŸi când merg cu tramvaiul 5 plin de oameni necăjiÅ£i sau când mă duc la medicul de familie de pe lângă Obor unde dau nas în nas cu bolnavi bosumflaÅ£i care vor sa se bage în faţă, ÅŸi când stau la rând la bancă să plătesc o factură ÅŸi-mi spune casieriÅ£a că nu poate citi codul de bare sau încerc să stabilesc un contact uman la circa financiară sector 2. Rămân demnă, chiar ÅŸi când conduc pe Åžtefan cel Mare spre casă, la oră 7 seara, alături de necunoscuÅ£i blocaÅ£i în claxoane.
Nu vreau să emigrez ÅŸi sunt conÅŸtientă că traiul în Å£ara mea prezintă o serie de avantaje pe care le consider importante. Åži am răbdare cu semenii mei ÅŸi îmi fac constant prieteni noi, pe care îi atrag la mine în "congregaÅ£ie". Åži îmi place să fac vacanÅ£e prin Å£ară ÅŸi litoralul românesc, dacă ÅŸtii unde să mergi, nu mai mi se pare o mare toaletă publică. Mi-e bine aici, în sfârÅŸit.
E la modă să înjuri România la tot pasul. Aceasta vine dintr-un soi de revoltă ÅŸi e un fel de spune că eÅŸti mai cu picioarele pe pământ decât ceilalÅ£i. În această Å£ară agresivă, mulÅ£i oameni retraÅŸi din lume reuÅŸesc să trăiască bine, căutând fiecare salvări individuale. Ei îÅŸi Å£es în jurul lor o plasă protectoare. Åži atunci care e problema cu toÅ£i aceÅŸti coconi? Poate faptul că, spre deosebire de balinezii, canadienii, elveÅ£ienii sau suedezii despre care vă vorbeam, prea puÅ£ini se gândesc ÅŸi la Å£esutul social, la firele care ne leagă unii de alÅ£ii, la ce se întâmplă cu comunitatea noastră. Izolându-ne unii de alÅ£ii reuÅŸim poate să trăim OK, dar la un moment dat înÅ£elegem că nu e de ajuns.
Să reuÅŸesc să trăiesc bine în Å£ara mea a fost primul pas. Acum am prins curaj ÅŸi am planuri medii spre mari cu Å£ara mea ÅŸi locuitorii din ea. Rup Å£esătura ÅŸi fac paÅŸi timizi, dar consecvenÅ£i în afară, de bună voie, pentru a mă înfrăţi cu ceilalÅ£i locuitori ai celorlalte cocoane. Ba particip la un marÅŸ de bicicliÅŸti pentru a obÅ£ine ceva privilegii velo, ba mă prind într-o activitate de voluntariat în comunităţile din sudul României. Ba iau apărarea turismului românesc într-o discuÅ£ie ad-hoc în tren, ba mă gândesc să mă prind, în timpul meu liber, în hora celor care organizează grădini urbane pe acoperiÅŸuri de blocuri, pentru un oraÅŸ mai simpatic. Ceea ce doresc, cu speranţă, să vi se întâmple ÅŸi dumneavoastră.
Sana Nicolau, Gandul.info
