CCR: Legea Alegerilor ÎNCALCĂ VOINŢA POPORULUI exprimată prin referendum

Curtea Constituţională a României a emis, joi, un comunicat de presă, prin care anunţă că Legea Alegerilor încalcă voinţa poporului exprimată prin vot la referendumul din 2009, care a dorit ca numărul parlamentarilor să nu poate depăşi 300.

Redăm în continuare porţiuni ale comunicatului CCR:

"Curtea constată că, la data de 22 octombrie 2009, Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, a emis Decretul nr. 1.507/2009 pentru organizarea unui referendum naţional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009, prin care a chemat poporul român să îşi exprime voinţa cu privire la două probleme de interes naţional: trecerea la un Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane.

Până la momentul adoptării legii criticate în prezenta cauză, opţiunea poporului în sensul reducerii numărului de parlamentari nu a format obiectul niciunei reglementări legislative. În ceea ce priveşte reglementarea criticată, aceasta modifică legea electorală, respectiv Legea nr. 35/2008, iar, prin reglementarea tipului de scrutin, poate determina o creştere a numărului de parlamentari, care nu respectă voinţa poporului exprimată la referendum.
Or, referendumul, indiferent de caracterul său - decizional sau consultativ - cum este cazul referendumului naţional din anul 2009, reprezintă o modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale", se arată în comunicat.

Curtea constată că reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluţie legislativă care nu respectă voinţa exprimată de popor la referendumul consultativ menţionat este în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1, 2 şi 61." (par.XII 1.12.)

II. "Legea criticată încalcă principiul securităţii juridice, consacrat implicit de art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât modifică legislaţia electorală în anul în care au loc alegeri, iar această modificare are consecinţe negative asupra bunei desfăşurări a procesului electoral şi a exercitării dreptului la vot." (par.XII 2)


realitatea.net

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moldovenii au luat cu asalt granițele României. Motivul pentru traficul intens de la Sculeni şi Albiţa

Saturday, 24 October 2026

Polițiștii de frontieră recomandă tranzitarea și prin Punctul de Trecere a Frontiere Stânca, din județul Botoșani. Poliţia de Frontieră anunţă că traficul este intens pe intrarea ...

O biserică din Botoșani și-a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele!

Saturday, 24 October 2026

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele și pentru toate gusturile. Cărțile se po...

Zeci de biserici din județul Botoșani își sărbătoresc hramul de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!

Saturday, 24 October 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani, Dorohoi și zeci de localități din județ sunt așteptați să participe la slujbele religioase dedicate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâto...