CCR a dat un aviz ambiguu suspendarii presedintelui Basescu
Stiri Botosani Friday, 6 July 2012 ActualitateEl a venit la doua ore dupa termenul limita impus Curtii de Parlament - vineri, ora 12.00, iar presedintele Senatului, Crin Antonescu, anuntase ca Parlamentul si-a facut datoria de a cere opinia CCR, dar nu o mai asteapta, reuniunea plenului fiind decisa pentru ora 17.00 chiar si in absenta avizului consultativ.
Cu putin timp inainte de a se da publicitatii aceasta decizie, Curtea Constitutionala a remis presei un comunicat oficial in care se exprima ingrijorarea cu privire la faptul ca judecatoarea Aspazia Cojocaru a fost "amenintata" in aceasta dimineata, fara a se preciza insa din partea cui au venit aceste amenintari, a adversarilor sau a sustinatorilor presedintelui Traian Basescu.
Decizia CCR a fost remisa in jurul orei 14.00 Parlamentului, urmand ca acesta sa decida prin vot, la ora 17.00, daca tine sau nu cont de opinia judecatorilor constitutionali.
La ora 16.00 vor avea loc sedinte la grupurile parlamentare ale PDL si USL, iar la ora 17.00 incep dezbaterile in plenul reunit, la care va participa si Traian Basescu. Seara se va incheia cu votul parlamentarilor.
Daca cel putin 217 senatori si deputati vor vota pentru suspendarea din functie a lui Traian Basescu, acesta va parasi Palatul Cotroceni, locul sau urmand sa fie luat de noul presedinte al Senatului, Crin Antonescu, pana la organizarea referendumului pentru demiterea lui Traian Basescu din functia de presedinte.
Ziare.com
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Noaptea trecută, în Botoșani: Peste 1000 de persoane legitimate, 500 de mașini oprite în trafic! - FOTO
În noaptea de 31 octombrie înspre 1 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o acțiun cu efective mărite, pentru prev...
Marius Croitoru, încrezător înainte de meciul cu Universitatea Craiova: ”Am mai câştigat de două ori acolo cu mine antrenor!”
Astăzi, de la ora 17.30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, se dispută partida Universitatea Craiova – FC Botoșani, meci contând pentru etapa a 14-a a Superligii. Cu probleme ...
Oportunitate pentru elevii botoșăneni: Practică într-un campus al USV, cu posibilitatea continuării studiilor în cadrul universității!
Prin proiectul regional DUAL-USV, elevi din 20 de licee din județele Suceava, Botoșani și Neamț vor face practică în laboratoarele și atelierele moderne din Campusul 2 de la Moara, a anunÈ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.48 secunde