Cazul viceprimăriței cu diplomă falsă modifică legea: Angajați obligați să returneze banii obținuți în mod necuvenit!

La percheziții, polițiștii au găsit și un act eliberat de o Facultate de Drept la un institut privat din Botoșani. Evident, falsă!

​O absolventă de liceu a predat timp de 18 ani ca suplinitor necalificat, iar apoi alți 14 ani a predat ca titular la limba română, deși nu avea studii superioare. Lenuța Damian este cadru didactic la Liceul din Codăești și este acuzată că ar fi folosit o diplomă falsă, în baza căreia a predat limba română timp de 15 ani și ar fi obținut inclusiv gradul didactic I.

Universitatea din Suceava le-a transmis procurorilor că Lenuța Damian nu a absolvit niciodată acolo. Diploma în baza căreia a obținut titularizarea în învățământ în anul 2009 era falsă, a stabilit un expert criminalist. Datele din document aparțin altor două profesoare.

 

La percheziții, polițiștii au găsit mai multe acte care indicau că profesoara a absolvit și Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, dar și o Facultate de Drept la un institut privat din Botoșani. Anchetatorii spun că și acestea erau false.

Viceprimar al comunei Codăești, Lenuța Damian a fost trimisă în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Legea ar putea fi modificată!

Salariații din instituțiile de stat, prinși cu diplome de studii false, ulterior anulate de instanță, vor trebui să returneze toți banii obținuți în mod necuvenit, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbaterea senatorilor. Pentru angajații din mediul privat, recuperarea banilor este lăsată la latitudinea angajatorului.

Inițiatorii proiectului propun modificarea mai multor acte normative, iar schimbările vor urmări, în primul rând, recuperarea banilor obținuți de angajații ce ocupă un post sau care primesc sporuri în baza unei diplome ce este anulată de o instanță.

Primul act normativ ce va fi modificat, potrivit propunerii legislative, este Codul Muncii. Concret, scrie vremeanoua.ro, se va stabili, în cazul în care proiectul va fi votat, că ”în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă, sunt desființate sau anulate diploma sau certificatul de studii ale unui salariat, acesta neîndeplinind astfel, la momentul încheierii contractului individual de muncă sau pe parcursul derulării acestuia, nivelul de studii necesare pentru ocuparea respectivului post sau pentru acordarea sporurilor salariale specifice postului ocupat, angajatorul persoană juridică de drept privat are dreptul, iar angajatorul persoană juridică de drept public sau operator economic la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari are obligația să dispună măsuri pentru recuperarea, în condițiile legii, a sumelor obținute de salariat în mod necuvenit”.

Așadar, legea se va aplica cu dublă măsură. În cazul angajatorului privat, se specifică că acesta va avea dreptul să-și recupereze banii de la angajat, lăsând la latitudinea lui dacă o va face sau nu. În cazul angajatorului de drept public, legea spune clar că acesta va avea obligația să recupereze banii. Termenul în care se vor putea recupera sumele obținute de salariat în baza unor diplome anulate va fi de 12 luni de la data comunicării hotărârii judecătorești.

Pe lângă Codul Muncii, va fi modificat și Codul de Procedură Civilă, care va stabili că hotărârile rămase definitive prin care sunt desființate ori anulate diplome sau certificate de studii ale salariaților ori funcționarilor publici vor trebui comunicate și angajatorilor la care activează sau și-au desfășurat activitatea aceștia în perioada cuprinsă între data emiterii actului de studii și data pronunțării hotărârii instanței.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...