Sigur aÅ£i auzit de Albalact, chiar dacă poate cunoaÅŸteÅ£i această firmă sub numele Fulga, Zuzu, Rarăul… Sunt mărci adăugate una câte una ÅŸi dezvoltate ambiÅ£ios într-un interval de 16 ani, de când fabrica de lapte din Alba a fost privatizată. Spre deosebire de altele, aceasta a fost preluată de un tânăr de 27 de ani, român, care abia terminase medicina.
Printr-o strategie de marketing extrem de agresivă, Raul Ciurtin n-a părut foarte speriat de concurenÅ£a puternică ÅŸi venită mai ales de la multinaÅ£ionale, a recapitalizat Albalact pe bursă, a extins permanent capacitatea de producÅ£ie, încorporând alte fabrici de lapte ÅŸi de brânzeturi de stat, dar a ÅŸi investit permanent în modernizarea utilajelor. Probabil însă, la fel de mult au contat reclamele gândite altfel la Fulga ÅŸi la Zuzu, în campanii în care proaspătul absolvent de medicină ÅŸi-a pus, de fapt, în valoare exact tinereÅ£ea, curajul ÅŸi creativitatea.
După aceÅŸti 16 ani, cifra de afaceri a Albalact a crescut de 100 de ori, ceea ce a transformat-o, aproape inevitabil, în Å£intă pentru colosul Lactalis, un gigant francez cu o cifră de afaceri la nivel global cât jumătate din bugetul României. Prezent în România mai demult pe piaÅ£a sucurilor, acest lider mondial în domeniul lactatelor nu este la prima înfulecătură majoră de la noi.
A mai luat La Dorna, în 2008, pentru a restructura aproape imediat activitatea, prin concedieri, închiderea unor fabrici ÅŸi relocări ale producÅ£iei în Polonia. În Dolj, în BraÅŸov, în Bacău, dar mai ales în Suceava, s-au închis de la puncte de colectare a laptelui de la ţărani ÅŸi până la fabrici de brânzeturi, nici azi nefiind foarte clar dacă brânzerturile La Dorna sunt făcute în România sau în Polonia. Pe ambalaj este trecut doar distribuitorul, iar Lactalis a recunoscut doar că utilajele de la Dorna Airini au fost mutate, într-adevăr, în Polonia.
PiaÅ£a laptelui era oricum una dificilă, dar de când s-au scos cotele de lapte, preÅ£urile s-au prăbuÅŸit, iar ţăranii români renunţă masiv la creÅŸterea vacilor. MulÅ£i trăiau din asta. Preluarea Albalact de către Lactalis le va complica probabil ÅŸi mai mult viaÅ£a, dar vreau să tragem totuÅŸi o concluzie corectă din această poveste.
Sunt corporaÅ£ii care au venit în România, au preluat foste fabrici comuniste, au investit în ele ÅŸi le-au dus la cer. Vezi povestea Dacia-Renault. Sunt altele care au venit la noi pe un teren viran, cu potenÅ£ial, dar viran, au investit ÅŸi au creat mii de locuri de muncă, intuind exact creativitatea românilor. AÅŸa sunt cele mai multe din domeniul software, vezi Continental sau Bosch, doi concurenÅ£i internaÅ£ionali care se bat pe resursele de inteligenţă ale României. Sunt companii pornite de antreprenori români care au reuÅŸit să facă saltul la nivel internaÅ£ional, aÅŸa cum este cazul Bitdefender.
Mai sunt, desigur, corporaÅ£ii care au venit în România în căutarea acaparării cotei de piaţă, profitând de forÅ£a lor financiară mult mai mare. Acestea din urmă au cumpărat ÅŸi au închis producÅ£ia locală, pentru a impune apoi marfă de import.
Nu mă interesează cine sunt patronii, dar mă interesează mult politica lor în legătură cu locurile de muncă din România.
Povestindu-vă despre Albalact ÅŸi Lactalis, despre achiziÅ£ia numărului unu românesc de către numărul unu mondial, aÅŸ vrea să-i avertizez pe francezi că tranzacÅ£ia încă mai poate fi blocată de către Consiliul ConcurenÅ£ei. Și că ar face bine să-ÅŸi precizeze intenÅ£iile de dezvoltare, să ÅŸtim ÅŸi noi dacă Albalact va pătimi ce a păţit LaDorna, ca să ne orientăm mai cu atenÅ£ie către produsele pe care le cumpărăm atunci când suntem în supermarket, la raft.
Sunt corporaÅ£ii ÅŸi corporaÅ£ii, investitori ÅŸi investitori, iar unul care îÅŸi cumpără o piaţă, iar apoi abordează în bătaie de joc locurile de muncă de acolo, chiar nu ne mai trebuie. LuaÈ›i acest articol drept un kick-off al unei dezbateri mai largi despre corporaÈ›ii È™i rolul lor în societatea noastră.
Moise Guran, biziday.ro
