Caz șocant în județul vecin: Cinci copii, forțați de tată să muncească la o fermă. Ce pedeapsă a primit bărbatul!

Bărbatul este acuzat că își punea copiii la treburi grele, de la patru-cinci dimineață și până târziu noapte.

 

Ionuț Florescu deținea o fermă de măgari la Iacobești, comuna Grănicești, la marginea drumului european 85, fiind un personaj destul de cunoscut. El vindea lapte de măgăriță de la ferma improvizată ad-hoc, iar copiii puteau fi văzuți zilnic la muncă la marginea E 85.

Bărbatul își scosese la un moment dat copiii la marginea E 85, unde cerșeau mila cu o serie de mesaje scrise. Tatăl a negat însă că și-a bătut joc de copii și a declarat doar că era nevoie de multă muncă pentru ca familia să aibă cu ce trăi, relatează monitorulsv.ro.

 

Pedeapsa rezultantă stabilită de magistrații de la Tribunalul Suceava, pentru infracțiunile de „trafic de minori” și „rele tratamente aplicate minorului” – față de 5 copii, este de 17 ani și 4 luni de închisoare. Florescu a primit câte 7 ani pentru fiecare din infracțiunile de trafic de minori de care este acuzat, plus câte 3 ani pentru rele tratamente.

Sentința Tribunalului Suceava nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, la Curtea de Apel Suceava, unde foarte probabil se va ajunge pentru o decizie finală.  

În rezumat, din ancheta procurorilor de la DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava, au rezultat următoarele. 

„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2006 – iunie 2022, bărbatul și-ar fi exploatat prin muncă cei cinci copii minori, pe care i-ar fi obligat să presteze activități agricole de creștere și de îngrijire a animalelor, la ferma de măgari a familiei și la o fabrică de cauciucuri dintr-o localitate, din județul Suceava, în scopul obținerii de beneficii materiale. Astfel, copiii ar fi fost treziți în fiecare zi, indiferent de anotimp sau de temperaturile înregistrate, la orele patru sau cinci dimineața și ar fi fost forțați, prin recurgerea la acte agresive fizic și psihic, să muncească în gospodăria proprie până la orele 22:00 – 23:00. Totodată, în calitate de părinte, le-ar fi interzis copiilor să se implice în activități adecvate cu prietenii, activități recreative specifice vârstei, să frecventeze sau să continue cursurile școlare, măsuri și tratamente care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a minorilor. Persoanele vătămate ar fi fost exploatate în această modalitate încă de la împlinirea vârstei de 8 sau 9 ani, bărbatul profitând de poziția de autoritate pe care o deținea și de imposibilitatea minorilor de a se apăra sau de a-și exprima voința. În prezent, cu privire la acestea a fost dispusă măsura specială de protecție a plasamentului de către DGASPC Suceava”, se arată în comunicatul DIICOT Suceava.

Tatăl ar mai trebui să achite câte 80.000 lei către fiecare dintre copii, cu titlu de daune morale.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO – Mesaje de la pici pentru mămici: ”E ziua ta, mămico, în dar ți-am adus inima!”

astăzi, 20:00

Sunt frumoși, năzbâtioși, talentați și imprevizbili. Însă, pentru fiecare dintre ei, există un univers infinit, în care toți se simt în siguranță pentru că, indifere...

MAMELE CELEBRE de la Școala 7 din Botoșani!

astăzi, 19:42

În fiecare an, ziua de 8 Martie aduce flori, zâmbete și cuvinte frumoase pentru mame. Pentru elevii clasei I D de la Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani, această zi are o semnificați...

FC Botoșani termină rușinos sezonul regular: FC Botoșani – Petrolul 0-1

astăzi, 19:26

Petrolul Ploiești s-a impus pe terenul echipei FC Botoșani, scor 1-0, într-un meci disputat sâmbătă, în etapa a 30-a din SuperLiga, ultima a sezonului regular. Unicul gol al p...