Puţine plante din flora autohtonă, ba chiar mondială pot rivaliza cu cătina românească în privinţa calităţilor curative şi diverselor aplicaţii medicale. Cu fructele sale, ca nişte bobiţe aurii care se coc toamna, cătina ne oferă un nesperat ajutor tuturor, indiferent de vârstă sau afecţiuni. Vitaminizantă de excepţie, antioxidantă redutabilă şi neîntrecută stimulatoare a sistemului imunitar, cătina are încă multe valenţe necunoscute publicului larg.

Scurtă carte de vizită

 Cunoscută în special sub denumirile populare de cătină albă, cătină ghimpoasă, cătină de râu, sau chiar dracilă din cauza spinilor ei redutabili, cătina are şi o denumire ştiinţifică pe măsura calităţilor sale. Genul Hippophae, cum l-au numit botaniştii, derivă din termenii greceşti de hippos-cal şi phao-eu omor. Denumirea se referă la utilizarea fructelor de cătină în antichitate pentru eliminarea viermilor intestinali la cai.
 
Alţi faimoşi autori antici precum Dioscorid şi Theophrast recomandau hrănirea cailor de curse cu cătină pentru sporirea masei musculare şi a luciului părului.
 
Din punct de vedere taxonomic, cătina face parte din ordinul Rosales, familia Eleagnaceae, specia Hippophae rhamnoides.
 
Se prezintă ca un arbust tufos, extrem de rezistent în egală măsură la ger şi la secetă. Iubeşte lumina directă a soarelui, şi nu creşte în zone semiumbroase sau acoperite.
 
Atinge în medie înălţimea de 1,5 - 4 metri, dar în condiţii optime de mediu poate atinge şi 8 metri. Când clima zonei geografice unde creşte este totuşi prea aspră, cătina se adaptează la acest factor extern devenind un arbust târâtor.
 
Înfloreşte în lunile martie-aprilie, depinde de temperatură. Fructifică anual, însă abundent doar după vârsta de 4-5 ani, şi atunci o dată la doi ani.
 
Planta creşte în flora spontană a Eurasiei, cu optimul de adaptare ecologică şi centrul distribuţiei în Asia Centrală, unde se întâlneşte mai ales în zonele montane. Dacă în Asia ocupă un areal imens, partea din Europa unde este răspândită contă într-o prelungire minusculă.
 
La noi în ţară este răspândită îndeosebi în regiunea deluroasă a Munteniei şi Moldovei, fiind mai rară în stepele litorale ale Mării Negre. Cea mai largă răspândire a cătinei a fost observată în zona bazinului râului Buzău, unde creşte din abundenţă atât de-a lungul albiilor râurilor şi izvoarelor, cât şi pe versanţii care urcă la mari înălţimi. Este o plantă căreia-i priesc terenurile sălbatice, cu vegetatie diversă şi însorite.
 
Conform cercetărilor efectuate de specialişti de prestigiu precum Ing. Ştefan Manea, prof. univ. dr. chim. Ion Brad, dr. Luminiţa Brad şi Ing. Florica Radu, cătina care creşte în ţara noastră are un conţinut chimic de excepţie, poate cel mai bogat din întreaga lume. Planta a fost studiată şi ameliorată în Staţiunea Horticolă "Mărăcineni", unde s-au obţinut varietăţi cu ţepi reduşi. Trebuie menţionat că nicăieri în lume nici varietatea naturală, nici soiurile ameliorate nu au conţin atât de multe principii active, vitamine, minerale, microelemente, flavonoizi şi aminoacizi la nivelul cătinei care creşte în România, mai ales în zona subcarpatică.
 
Cătina prin istorie
 
 Primele popoare care au descoperit valenţele terapeutice ale cătinei au fost tracii, hinduşii, grecii, chinezii, mongolii, celţii şi slavii. Prima documentare scrisă apare în secolul VII după Hristos în tratatul clasic de medicină tibetană "Rgyud Bzi" care recomanda în mod explicit consumul de fructe de cătină pentru şerpaşi sau cei care călătoreau la mari înălţimi.

Cele patru cărţi fundamentale ale medicinei chinezeşti tradiţionale apărute în decursul dinastiei Tang (907 după Hristos) recomandau tratamentul cu cătină pentru tratamentul bolilor de piele şi afecţiunilor tubului digestiv. În Rusia, unde creşte pe suprafeţe foarte mari, cătina a fost numită "Ananas Siberian" datorită sucului plăcut şi proprietăţilor revigorante, foarte apreciate în condiţiile climei aspre de acolo.
 
Virtuţile plantei nu au scăpat neobservate şi în perioada modernă, când au fost pentru început utilizate experimental în alimentaţia cosmonauţilor sovietici, deoarece pe lângă celelalte calităţi ale cătinei, oamenii de ştiinţă din Moscova au descoperit că aceasta protejează organismul uman de radiaţiile cosmice. Potenţialul cătinei a determinat introducerea ei ca plantă de cultură în S.U.A., Canada, Germania, Rusia, China şi Ucraina. Există la nivel mondial numeroase institute de cercetare care studiază şi în prezent tainele acestui adevărat miracol al Naturii.
 
Cu toate că se foloseşte din cele mai vechi timpuri, cătina este prelucrată industrial doar în decursul ultimelor decenii, iar în ultimii ani a devenit speranţă pentru suferinzii multor afecţiuni grave.
 
În România, de peste 30 ani se fac cercetări sistematice asupra cătinei de către Institutul de Cercetare Chimico-Farmaceutic şi Institutul de Cercetări Alimentare. Cercetările urmăresc valorificare componentelor chimic din plantă. Produsul cel mai valoros este aşa numitul ulei de cătină.
 
Ce conţine ?

 Pentru biologie şi medicină, cătina românească prezintă încă un mister ale cărui taine binefăcătoare aşteaptă să fie descoperite în totalitate, în ciuda deceniilor de cercetări minuţioase. Până în prezent cercetările au confirmat faptul că fructele de cătină constituie cea mai bogată sursă naturală de vitamina A, vitamina E, carotenoizi şi flavonoizi.
 
Conţine şi cantităţi mari de vitamina C, vitaminele B1, B2, K, F şi P, alături de microelemente, acizi graşi esenţiali şi fitostenoli. În urma analizelor de laborator a reieşit că fructul cătinei conţine substanţă uscată în proporţie de doar 10-20%, restul compoziţiei constând în zaharuri, acizi organici, pectine, flavonoide, celuloză, proteine, ulei, betacaroten, fosfor, calciu, magneziu, potasiu, sodiu, fier, tot complexul vitaminelor B.
 
Celebrul şi căutatul ulei de cătină conţine la rândul său, în proporţie de circa 80-90% acizi graşi esenţiali, licopen, tocoferoli şi fitosteroli. Seminţele de cătină sunt bogate în acizi graşi nesaturaţi, iar frunzele şi scoarţa arbustului conţin tocoferol şi sitosterol.
 
Cum ne ajută cătina ?
 
Frunzele, scoarţa, seminţele, dar mai ales fructele de cătină au rezultate extraordinare atât în scop medical, cât şi alimentar. Efectele secundare negative sunt de-a dreptul neînsemnate. Foarte apreciat este uleiul de cătină, fiind utilizat cu un succes deosebit chiar şi în cazuri grave de arsuri termice şi chimice, sau afecţiuni ale pielii determinate de expunerea la iradieri. Merită amintit un caz relatat de ing. Ştefan Manea, referitor la un accident de muncă grav petrecut în anul 1985 la Combinatul Chimic Giurgiu.
 
Accidentul respectiv s-a soldat cu şase victime, cu arsuri de gradele 3 şi 4 pe suprafeţe de peste 50% din piele. Trei dintre bolnavi au fost diagnosticaţi fără şanse de supravieţuire şi au rămas internaţi la Sitalul Judeţean Giurgiu în aşteptarea fatidicului deznodământ.
 
Ing. Ştefan Manea apelează urgent la profesorul universitar Ioan Brad, unul dintre cei mai mari experţi în cătină la nivel mondial. Acesta este adus de urgenţă cu elicopterul de la Facultatea de Medicină din Târgu Mureş, unde pe atunci era profesor. Ioan Brad a venit cu ulei de cătină cu care le-a uns şi pansat rănile celor trei muribunzi. Rezultatul a fost de-a dreptul miraculos. Cei trei ingineri nu au intrat în blocaj renal în faza următoare, iar arsurile s-au vindecat. Cei trei au scăpat de la moarte şi trăiesc sănătoşi şi în prezent.
 
Uleiul de cătină este folosit şi în tratamentul ulcerului gastric şi duodenal, diareei, urticariei şi stărilor alergice, maladiilor neuroendocrine, reumatismului, afecţiunilor circulatorii şi hepatice, alcoolismului, anemiei, asteniei şi chiar stresului. Utilizările cătinei în geriatrie au dat rezultate spectaculoase, iar cercetările recente o recomandă şi în oncologie. Cercetări efectuate în Marea Britanie au descoperit capacitatea cătinei de a inhiba dezvoltarea unor tumori.
 
De asemenea, este eficientă şi în tratarea hipertensiunii arteriale, afecţiunilor coronariene, oftalmologice şi gingivale. Este un redutabil antidepresiv, antiacneic, contra keratozei, leucoplaziei, antimutagen, antioxidant în mastite, rinite, fotofobii, boli cronice pulmonare. Este folosită cu succes şi în tratamentul psoriazisului, în prevenirea cancerului şi ca imunostimulator, prevenirea adenoamelor, tratamentul cancerului mamar, antibacteriană, inhibitoare a poftei de mâncare în cazurile de obezitate., reglatoare a lipoproteineinemiei, tratamentul leucemiilor şi limfoamelor, afecţiuni osteoarticulare, O.R.L., inflamaţii digestive, constipaţie, afecţiuni ale aparatului urinar şi al celui genital, afecţiuni hematologice, afecţiuni virale, afecţiuni ale sistemului nervos şi psihice.
 
În plus, în cătina albă se găsesc o seamă de substanţe cu efect hormonal prin ele însăşi, sau substanţe care reprezintă precursori ai anumitor hormoni.
 
În uleiul de cătină este probabilă existenţa prostaglandinelor (acestea sunt considerate hormoni celulari, respectiv modulatori ai activităţii hormonale care stimulează musculatura netedă), dar mai precis se găsesc acizi graşi nesaturaţi cu două sau trei duble legături care sunt precursorii siguri ai prostaglandinelor. O altă susbstanţă cu efect hormonal cre se găseşte în cantităţi mari în cătină este serotonina. Ea are ca precursor triptofanul - aminoacid esenţial care se găseşte în cantităţi mari îndeosebi în fructele uscate şi pulverizate de cătină.
 
Cu aceste calităţi şi proprietăţi extraordinare, dintre care multe aşteaptă să fie descoperite de lumea ştiinţifică, cătina care creşte în România se remarcă încă o dată ca una dintre cele mai valoroase plante cu uz medicinal şi alimentar din întreaga lume. Iar noi românii putem oricând să apelăm la secretele acestei adevărate comori a botanicii naţionale.

Sursa Descopera.ro