Câţi bugetari beneficiază de noile indemnizaţii acordate de Guvern
Stiri Botosani Thursday, 9 July 2015 Actualitate"Este un pas înainte, pentru că am reuşit să rezolvăm 0,5 la sută din bugetarii din România, deci nu au mai rămas decât 99,5 la sută. Cred că o să-i rezolvăm şi pe aceia", a spus preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin.
Liderul sindical a precizat că va face mai multe comentarii pe acest subiect după ce sindicatele vor putea consulta proiectul de Lege a salarizării.
Creşterea indemnizaţiilor pentru preşedinte, premier, şefii Parlamentului şi serviciilor arată dezinteresul pentru oamenii de rând şi lipsa de moralitate a guvernanţilor, care ar trebui să demisioneze, a declarat, pentru MEDIAFAX, liderul confederaţiei sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.
Preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa" consideră că majorarea indemnizaţiilor lunare ale preşedintelui, premierului, preşedinţilor Parlamentulu şi şefilor serviciilor de informaţii, începând din luna august, reprezintă un afront la situaţia cu care majoritatea cetăţenilor se confruntă şi arată iresponsabilitatea tuturor factorilor politici.
"Guvernanţii actuali nu fac decât să arate dezinteresul lor faţă de cetăţenii de rând. Dovedesc încă o dată că, în România, cei care împart, parte îşi fac şi nu îi interesează dreptatea socială. Constatăm că nu au nicio moralitate şi ar fi necesar ca toţi să îşi dea demisia. Se pare că este nevoie de o nouă revoluţie pentru normalitate", a spus Hossu.
Premierul interimar Gabriel Oprea a anunţat că indemnizaţiile lunare ale preşedintelui, prim-ministrului, preşedinţilor Parlamentului, şefilor de servicii de informaţii vor fi majorate începând din august, în baza unei ordonanţe aprobate miercuri de Guvern.
Indemnizaţiile preşedintelui, prim-ministrului şi preşedinţilor celor două Camere parlamentare vor fi majorate la 21.540 lei brut (15.108 lei net), remuneraţie acordată şi preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar salarizarea vicepremierului va fi fixată la 20.000 lei brut (14.024 lei net), au declarat surse oficiale.
Miniştrii şi alte categorii de demnitari, inclusiv şefii serviciilor de informaţii, vor primi o indemnizaţie lunară de 19.055 lei brut (13.365 lei net). În această ultimă categorie au fost incluşi şi consilierii prezidenţiali, care au rang de ministru.
În prezent, preşedintele ţării este remunerat lunar cu aproximativ 6.500 lei net, preşedinţii celor două Camere parlamentare şi prim-ministrul - cu 6.184 lei net, vicepremierul - cu circa 5.800 lei net, iar ministrul - cu 5.350 lei net.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură
Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...
Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?
Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...
Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)
Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 3.33 secunde