Câţi bani vor câştiga lunar botoșănenii în 2013?
Stiri Botosani Friday, 29 March 2013 ActualitateCea mai mare creştere a salariului mediu net lunar se va înregistra în Bucureşti, ea urmând să fie de aproape 150 de lei. Astfel, anul acesta bucureştenii vor câştiga lunar, în medie, suma de 2.365 de lei, în condiţiile în care în 2012 ei obţineau lunar suma de 2.218 lei.
Procentual însă, cele mai mari majorări ale salariului mediu net lunar se vor înregistra, conform estimărilor CNP, în cazul judeţelor Neamţ şi Teleorman, de 8,97%, respectiv de 8%. În ciuda acestor majorări, salariile locuitorilor acestor judeţe vor rămâne sub media naţională.
La polul opus se va afla judeţul Bacău unde salariul mediu net lunar va creşte în 2013 cu doar 38 de lei faţă de anul trecut şi va ajunge la 1.297 de lei. El va rămâne însă cu 318 lei mai mic decât media naţională, de 1.615 lei.
Atât sumele care reprezintă câştigul salarial mediu net lunar aferent anului 2012, cât şi cele care reprezintă câştigul salarial mediu net lunar aferent anului 2013, prezentate în continuare sunt estimări ale reprezentanţilor CNP.
La aceste creşteri contribuie şi sumele destinate reîntregirii salariilor bugetarilor alocate în luna ianuarie a acestui an, în condiţiile în care din totalul de 4,3 milioane de salariaţi câţi există în România, 1,2 milioane de persoane lucrează pentru stat.
În ce judeţe se vor înregistra cele mai mari creşteri salariale
Cea mai mare creştere faţă de anul trecut a salariului mediu net lunar se va înregistra în 2013, potrivit estimărilor CNP, în Capitală. Bucureştenii vor obţine anul acesta din partea angajatorilor un salariu mediu net lunar de 2.365 de lei, cu 147 de lei mai mare decât cel câştigat pe parcursul anului 2012, de 2.218 lei.
Pe locul al doilea în clasament se află angajaţii din judeţul Ilfov, unde salariul va creşte în 2013 cu 110 lei şi va ajunge la 2.063 de lei, iar locul al treilea este ocupat de salariaţii din judeţul Timiş care vor avea câştiguri lunare de 1.646 de lei, cu 106 lei mai mari faţă de anul trecut.
Odată cu această majorare salarială, câştigurile bucureştenilor vor fi cu 750 de lei mai mari decât media naţională de 1.615 lei, iar cele ale angajaţilor din judeţul Ilfov vor fi cu 448 de lei mai mari decât media naţională.
Majorări ale salariului mediu net lunar de peste 100 de lei se vor înregistra în 2013, conform estimărilor reprezentanţilor CNP, şi în judeţele Cluj (105 lei; 1.634 lei), Neamţ (104 lei; 1.263 lei) şi Arad (101 lei; 1.461 lei).
Alte majorări salariale mici se vor înregistra şi în cazul judeţelor Botoşani şi Vâlcea. Botoşănenii vor obţine un salariu mediu net lunar cu 57 de lei mai mare decât anul trecut, mai exact 1.137 de lei, dar cu 478 de lei mai mic decât media naţională.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Accident pe un drum din Botoșani: Două mașini distruse, o persoană la spital! – FOTO
Un bărbat în vârstă de 48 de ani a ajuns la spital, miercuri seara, în urma unui accident rutier produs în localitatea Pădureni, comuna Șendriceni. În eveniment au fo...
Băiatul din Baranca Botoșanilor care a cucerit lumea, dar nu și-a uitat niciodată rădăcinile: ”A fost magic!”
Este povestea unui copil care a învățat prea devreme că viața nu îți oferă nimic fără sacrificiu și că fiecare pas înainte trebuie câștigat cu răbdare, cu sudoare ...
Botoșani: Percheziții la persoane bănuite de furtul a peste un kilogram de aur! - VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară la imobile și domiciliul unui bărbat de 37 de ani, din municipiul Botoșani, ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.86 secunde