Cătălina Lupașcu: "Am fost luată la Miliție să dau declarații despre discuțiile cu prietenii"

Nu numai primarul Ovidiu Portariuc are amintiri din viața comunistă, ci și viceprimarul Cătălina Lupașcu, care a spus joi, în cadrul conferinței de lansare a proiectului privind înființarea Muzeului vieții cotidiene în comunism că are atât amintiri plăcute, cât și mai puțin plăcute din perioada de dinainte de 1989.

Cea mai frumoasă aminitre pentru Cătălina Lupașcu din anii comunismului este nașterea fiicei sale.

“Acest lucru s-a întâmplat pe 26 ianuarie 1989 şi eram fericită că s-a născut în ziua conducătorului mult iubit și lucrul acesta însemna magazine foarte bine aprovizionate și mă gândeam că pot să-mi sărbătoresc copilul foarte frumos. Desigur, mă gândesc şi la o zi din ‘87, când Miliţia mi-a bătut la uşă, undeva pe la ora 5.00, şi am fost luată la Miliţia oraşului Negreşti pentru a da declaraţii privitoare la anumite lucruri pe care le discutam cu prietenii mei la o cafea, respectiv bancurile nelipsite şi nemulţumirile mele faţă de miliţia de la momentul respectiv. Abia atunci am conştientizat ce înseamnă comunismul cu adevărat, ce înseamnă să fii nevoit să-ţi dedublezi viaţa, în sensul în care una spui şi de fapt alta gândeşti", a spus Cătălina Lupașcu.

Edilul a mai subliniat că Această dedublarea aduce multe lucruri rele şi în ziua de astăzi, pentru că “trebuie să recunoaştem că sunt persoane care şi la ora actuală se dedublează, iar această dedublare apare inclusiv în aplicarea legislaţiei în vigoare“, a conchis Lupașcu.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

astăzi, 20:03

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

astăzi, 19:22

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

astăzi, 18:45

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...