Cătălin Voicu, CONDAMNAT DEFINITIV la 7 ani de închisoare cu EXECUTARE
Stiri Botosani Monday, 22 April 2013 ActualitateMagistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, luni, să îl condamne la 7 ani cu executare. Cătălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă şi fals în acte. Decizia este definitivă.
În primă instanţă, Voicu fusese condamnat la cinci ani, dar judecătorii de la instanţa supremă i-au înăsprit pedeapsa. Totuşi, sentinţa este mai uşoară decât cea cerută de procurori, de nouă ani de închisoare.
Din cei 7 ani pe care Cătălin Voicu ar trebui să-i petreacă după gratii se va scădea perioada de un an şi patru luni petrecută deja în arest preventiv.
Cătălin Voicu ar fi trebuit să se prezinte, luni, în faţa instanţei pentru a fi audiat, însă el a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din cauza unei rectoragii. În prezent, Voicu este pe patul de spital, iar medicii vor avea un important cuvânt de spus în punerea în executare a mandatului de ridicare pe care poliţiştii ar trebui să-l pună imediat în aplicare.
În acelaşi dosar, Costel Căşuneanu şi Florin Costiniu au fost condamnaţi la patru ani de închisoare cu suspendare şi nouă perioadă de probă.
Completul de cinci judecători a reluat luni dezbaterea recursurilor făcute de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi de Cătălin Voicu, Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic, condamnaţi în dosarul de corupţie la pedepse cu închisoarea, cu executare sau cu suspendare.
Procurorul DNA şi avocaţii au susţinut, la termenul de luni, pledoariile finale în dosarul de corupţie. Procurorul a susţinut în faţa celor cinci judecători că instanţa de fond a aplicat în acest dosar pedepse prea blânde faţă de unii dintre inculpaţi. El a cerut instanţei să îl condamne pe fostul senator Cătălin Voicu la nouă ani de închisoare cu executare, pentru că este exponentul cel mai de sus în acest caz.
În cazul fostului judecător Florin Costiniu, procurorul DNA a cerut condamnarea la şase ani de închisoare cu executare, pentru că a primejduit prestigiul justiţiei. El a precizat că pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare dispusă de instanţa de fond în cazul lui Costiniu este o condamnare prea blândă.
Înainte de pledoariile finale, avocaţii lui Cătălin Voicu au cerut instanţei să amâne judecarea cauzei pe motiv că acesta ar fi internat, luni, la Spitalul Floreasca, din cauza unor probleme cardiace. Totodată, avocaţii au prezentat instanţei şi mai multe documente medicale din care ar rezulta că Voicu a mai fost spitalizat şi zilele trecute, într-o clinică privată.
rtv.net
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Trei posturi vacante de grefier pe perioadă determinată, unul este la Dorohoi!
În condițiile prevăzute de Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, cu modificările și completările ulterioare și cu respe...
Verificări cu polițiști și comisari de mediu pe Prut și lacul Stânca, pești redați mediului natural și amenzi de peste 30.000 de lei! (Foto, Video)
În baza Planului cadru de Cooperare încheiat între IGPR, IGPFR și GNM și a planului de acțiune "CLEAN WATERS 2026" comisari din cadrul Garda de Mediu Botoșani, agenții...
Cinci hectare de vegetație și peste o tonă de fân în flăcări, locuințe salvate de pompieri! (Video)
Un incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, pe un câmp din localitatea Stăuceni. Vegetația uscată a fost cuprinsă de flăcări, iar din cauza vântului, incendiul s-a extins ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.62 secunde