“La Botoşani nu există disensiuni în cadrul PNL". Declaraţia îi aparţine co-preşedintelui PNL, Cătălin Flutur, care a ţinut să precizeze miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că, spre deosebire de alte organizaţii din ţară, la Botoşani membrii PNL şi PDL conlucrează şi nu există animozităţi.
Flutur a ţinut să clarifice aceste aspecte, în urma declaraţiilor făcute de curând de liderul PNL, Florin Ţurcanu, care s-a arătat deranjat de o serie de atacuri lansate la adresa sa de unii membri din PDL şi de la Forţa Civică,
“Pentru mine, personal, contează mai mult decât orice proiectul început, votat şi agreat de noi, proiectul marelui PNL. Nu are importanţă cum te numeşti, Ţurcanu Florin sau Cătălin Flutur, la nivel de co-preşedinţi sau orice alt coleg de-al nostru, cred că cel mai important pentru noi este unitatea partidului şi proiectul PNL. Eu ştiu că este foarte interesant pentru mulţi să creeze şi să genereze situaţii de conflict, dar vă asigur că la nivel de organizaţii PNL şi PDL la Botoşani noi nu avem probleme majore, nu avem nimic de împărţit. Eu nu am nicio problemă cu domnul Ţurcanu, sunt absolut convins că nici dumnealui nu are vreo problemă cu mine. Discuţiile apar de la acel senzaţional care se caută în fiecare zi şi într-adevăr s-ar părea că este cineva care pune lemne pe foc, dar acesta este rolul unor consultanţi, de ce nu ar fi cei care sunt în opoziţie cu noi, de ce nu ar fi PSD-ul la originea tuturor acestor lucruri?", a spus Cătălin Flutur.
Acesta a ţinut să le reamintească colegilor din partid că există un statut care trebuie respectat, iar "dezbaterile se fac în cadru intern".
Cătălin Flutur: "Nu am nicio problemă cu domnul Ţurcanu. Sunt absolut convins că nici dumnealui nu are vreo problemă cu mine"
Claudia Luca Wednesday, 28 January 2015 ActualitateSpune-ne opinia ta

0748.883.507
Botosani, Botosani
stiri@botosani.ro
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.81 secunde