Cătălin Flutur, numit președinte al PNL Botoșani!

Organizația Județeană a PNL Botoșani are, începând de luni, un președinte unic, decizia fiind luată de Biroul Politic Național.

La conducerea filialei de la Botoșani a fost numit Cătălin Flutur, cel care până acum a fost co-președinte alături de deputatul Costel Șoptică, cel din urmă preluând funcția de prim-vicepreședinte.

Aceeași decizie, de a fi președinți unici, a fost luată de Biroul Politic Național la mai multe filiale din țară. Desemnarea noilor președinți s-a făcut în funcție de rezultatele obținute la alegerile locale din 5 iunie, fiind puși la conducerea filialer cei care au câștigat primăriile municipiilor reședință de județ sau președinția Consiliilor Județene.

“Este o decizie a Biroului Politic Național pe care nu pot să o comentez, pot doar să mi-o însușesc. S-a gândit după o măsură unică la nivel național, fără să se țină cont de întregul ansamblu. Nu văd o catastrofă, iar dacă pentru partid acest lucru este benfic vom vedea în viitor, important este să fim uniți și în toamnă să câștigăm alegerile parlamentare", ne-a declarat deputatul Costel Șoptică. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alegeri parțiale: Un oraș și două comune din județul Botoșani se pregătesc de alegeri!

astăzi, 13:48

Autoritatea Electorală Permanentă a informat Palatul Victoria, vineri, că sunt cel puțin 35 de primari ale căror mandate au încetat, iar Guvernul are obligația legală de a stabili data or...

Harta șpăgii în spitalele din România: Care este situația la Botoșani?

astăzi, 12:54

Rezultatele sunt colectate pe baza unui formular care oglindește disponibilitatea pacienților de a sesiza situațiile în care personalul medical le-a solicitat bani sau alte recompense. De men...

Botoșănean arestat pentru violență în familie și rele tratamente aplicate propriilor copii!

astăzi, 11:56

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă de 48 de ani, bănuit de comite...