Cătălin Flutur, despre schimbarea lui Cosmin Andrei: "După sărbătorile de Paşti. Suntem în Postul Mare..."

Viceprimarul Cosmin Andrei ar mai putea rămâne la conducerea Primăriei, cel puţin până trec sărbătorile pascale. Consilierii locali ai PNL şi PDL au semnat proiectul de hotărâre petru schimbarea social-democratului din funcţie, dar încă nu a fost stabilită şi o dată în care va fi convocată şedinţa de Consiliu Local pentru a fi supus dezbaterii şi aprobării acest proiect.

Liderul PDL, Cătălin Flutur, nu este de acord ca schimbarea acestuia să se producă în perioada postului.

"Decizia este a consilierilor municipali, nu este decizia mea. Nu am stabilit o dată, dar părerea mea sinceră este că suntem în post, vine Săptămâna Mare şi eu nu aş vrea niciun motiv de gâlceavă sau de supărare. Dacă o să mă întrebe pe mine asta o să îi sfătuiesc, să o facă după sărbătorile de Paşti. Suntem în Postul Mare. Eu cel puţin nu vreau...", a declarat Cătălin Flutur.

În opinia acestuia, oricare dintre consilierii democrat-liberali ar putea să facă faţă cu brio funcţiei de viceprimar, pentru că au experienţa şi expertiza necesară pentru a ocupa o demnitate de acest gen, mai puţin Marius Buliga, care este la primul mandat de consilier local.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...