Stârnit fiind de aceste întrebări, am început să întreb în stânga şi în dreapta, hotărât să îmi fac o idee despre posibili ofiţeri de informaţii, trimişi eventual să ia buticurile la rând şi să aresteze urzicile de la mamăi.
Unele lucruri aflate par mai credibile, despre altele am îndoieli.
Am aflat, de exemplu, că ar exista chiar o decizie secretă a CSAT, prin care s-ar fi dispus ca un număr de ofiţeri să fie detaşaţi pe faţă, deci nu acoperiţi, ci cu ordin de serviciu, să facă parte din structurile centrale şi locale ale DGAF (Direcţia Antifraudă), pentru a pune la punct proceduri de control care să împiedice cârdăşia organelor de control cu evazioniştii. Prezenţa acestor ofiţeri în structură este o certitudine. Toată lumea ştie de ei.
Alte surse spun că, pe lângă aceştia, un număr de ofiţeri ar fi fost conspiraţi în inspectori pentru a curăţa sistemul din interior. Nici nu era greu, căci din cei aproximativ 1000 de comisari ai fostei Gărzi Financiare, doar o treime au rămas la Antifraudă. Deci cam 350 din cei peste 1400 de inspectori, câţi sunt azi în total.
Şi, cu această ocazie, am aflat că numărul lor va creşte până la 2000 în perioada următoare. Chiar şi aşa, numărul mi se pare mic, în comparaţie cu totalul de 25 de mii de oameni, câţi are în total Fiscul la nivel naţional.
Modul de control implementat în urma detaşării ofiţerilor SRI este următorul – la nivel central se face o analiză de risc (marea majoritate sunt de fapt analişti de date, iar nu ofiţeri operativi). În urma analizelor de risc se stabileşte, să zicem, o strategie de control pentru judeţul Mehedinţi, în luna mai 2015. Rezultă o listă de firme din judeţul Mehedinţi, ce ar urma să fie controlate de către inspectorii Antifraudă. Lista şi tematica de control pentru fiecare firmă o ştie doar Bucureştiul (câţiva oameni) şi şeful structurii regionale a Antifraudei (sunt opt structuri regionale), în cazul nostru Craiova.
În dimineaţa X a lunii mai, conform programării, echipa de control Y de la Severin primeşte în plic, de la şeful de la Craiova, ordinul de a controla firma Z ce trebuie verificată în ziua respectivă, precum şi tematica de control. Şi porneşte. Dacă echipa constată că firma Z părea să fi fost informată că-i va pica Antifrauda pe cap, atunci numărul persoanelor care puteau informa evazionistul este limitată.
De altfel, ofiţerii SRI care lucrează detaşaţi în cadrul Fiscului la nivel regional ţin legătura/coordonarea şi cu cei de la DNA şi, respectiv, SRI. Ceilalţi inspectori ştiu aceste lucruri, de fapt toţi se tem, toţi bârfesc, nimeni nu mai vorbeşte cu nimeni la telefon. Logic ar fi ca tentaţia de a se lăsa corupţi să scadă direct proporţional cu teama de puşcărie dar, cine ştie?
Din ce înţeleg eu, rostul ofiţerilor SRI în Direcţia Antifraudă (că au fost sau nu trimişi acolo prin decizie CSAT nu mai contează) este acela să cureţe sistemul.
Nu îmi este nici mie clar cât timp vor face asta şi când vor fi retraşi, dacă vor fi retraşi vreodată, sau dacă vor fi doar înlocuiţi de alţii care să ţină permanent Fiscul sub observaţie.
Sunt însă gata să bag mâna în foc că SRI-ul ştia şi pe vremea Gărzii Financiare când şi cum era folosită aceasta pentru a mâna firmele adversarilor politici către faliment sau cum se colectau bani într-un sistem piramidal.
Dacă estimările economiştilor sunt corecte, din evaziunea fiscală statul pierde anual între 15 şi 20 de miliarde de euro, deci cam jumătate din taxele ce i s-ar cuveni. Nu-mi este clar nici astăzi de ce atât amar de ani a fost perpetuat acest sistem de şpăgi, când era atât de simplu de organizat o structură în care corupţia să fie imediat identificată. Şi nici azi nu înţeleg de ce este atât de mult amânată informatizarea Fiscului şi de ce politicienii amână la infinit corelarea bazelor de date deja existente.
Revenind la întrebările de la început, nu cred că România a fost vreodată condusă de serviciile secrete, dar nici nu cred că acestea şi-au făcut întotdeauna datoria în mod eficient. (Nu prea mă interesează amestecul lor în viaţa politică, ba chiar azi e clar că un ministru ca Udrea reprezenta o vulnerabilitate şi că aceasta ar fi trebuit cel puţin izolată din start, dacă nu cumva chiar controlată atent.)
Dar eu cred că Fiscul nu mai trebuie lăsat niciodată în mâna politrucilor. Este, desigur, treaba politicienilor să stabilească cum se cheltuieşte banul public, este treaba procurorilor să îi prindă atunci când îl fură, dar treaba Fiscului este să se asigure că toată lumea plăteşte corect, chiar şi atunci când taxele şi impozitele ajung, în final, pe mâna unor hoţi sau unor incapabili.
MOISE GURAN, pe biziday.ro
