"Da, recunosc, am greșit. Sunt vinovată de non-ucidere din culpă. Alt termen mai aproape de ce vreau să exprim nu am găsit. Ah, și de tăinuire, complicitate, presupun.
Greu de crezut, dar, în urma dezvăluirilor de ieri, sunt persoane care mă acuză că nu mi-am ucis pruncii, în pântec. Eu încă încerc să-mi înfășor mintea în jurul acestei atitudini È™i să înÈ›eleg cum de au putut scoate asemenea inepÈ›ii È™i, mai ales, de unde le-au scos. Că din inimă sigur nu. Am eu o bănuială de unde, dar nu e momentul s-o exprim… Oricum, e adânc.
Ok, nu suntem toÈ›i sentimentali, sensibili È™i empatici, dar, pentru numele Lui, cum reuÈ™eÈ™te cineva să fie atât de cinic încât să vadă avortul terapeutic/medicinal ca pe o soluÈ›ie pentru un copil "imperfect"?! (Pot pune link-uri cu oameni dizabilitaÈ›i, care până È™i seminÈ›ele le scuipă mai cu talent decât unul non-dizabilitat).
De unde putem È™ti ce destin măreÈ› poate avea o persoană cu dizabilitate È™i câte suflete poate inspira prin exemplul personal?
Cum poÈ›i judeca totul numai după niÈ™te standarde implementate în conÈ™tiinÈ›a noastră ca niÈ™te microcipuri?
Și, repet, cum poÈ›i È™ti că pruncul tău, născut tipic È™i sănătos, nu va avea o dizabilitate dobândită pe parcurs? Autism, accident, diabet, epilepsie… Ce ai face cu "defectul"?
Atunci l-ai ucide? Și dacă te arăți revoltat de această idee, spune-mi, te rog, diferenÈ›a între a ucide un bebelus de 24s È™i unul de 52s (sau pune tu o cifră).
E cam trist dacă dragostea ta față de o ființă e condiționată de "perfecțiune".
Nu, n-am să fiu ipocrită să spun că eu îmi doream copii cu SD, în defavoarea unora tipici (sau normali, cum le spui tu). Dar È™tii de ce? Tocmai pentru că trăim acest separatism între tipici si speciali. Dacă ar fi după multe primate, cei speciali ar trebui sa stea cuminÈ›i È™i adunaÈ›i în centrele lor, să nu mai lezeze sufletele sensibile ale celor care se uită la ei pe sub sprâncene, ca la niÈ™te curiozități.
Ieri am făcut un mare efort să-mi târăsc picioarele până în platoul acela, să vorbesc pentru atât de mulÈ›i copii speciali È™i, pe bune, acesta nu era un subiect de dezbatere.
Nu poÈ›i să dezbaÈ›i aÈ™a ceva. Adică…ce răutate să te lase inima să spui despre aceÈ™ti copii??? Că ce? Că existenÈ›a lor te incomodează? Oops, perfectiunea fiinÈ›ei tale e ameninÈ›ată de defectele unor indivizi pe care nu-i înÈ›elegi? Să nu-mi spui că te interesează viaÈ›a lor, felul în care sunt îngrijiÈ›i sau ceea ce simt (căci da, ei simt, nu acolo sunt dizabilitaÈ›i ei, ci tu).
Ce mi s-a reproșat? Că n-am făcut teste gen(etice). Niște minți luminate (cu led) au găsit soluția care putea să prevină această "nenorocire", acest "blestem" (culese tot din popor, dar nu din orale, ci din virtuale).
Noroc că sunt oameni care au scris, ca răspuns dat acestor luminați, că au făcut teste peste teste (cu rezultate bune) și după naștere, surpriză! Copilul avea SD sau altele.
Ca să nu spun că È™tiu eu un caz al unei femei gravide, care È™i-a facut triplul test (cu È™urub, ca să mai glumim) È™i rezultatele arătau că bebe are SD. Mama a fost sfătuită, nu-i asa, să avorteze, că doar nu-i mare lucru să ucizi ceva ce nu e la vedere. E doar o noÈ›iune abstractă, nu o viață… Cu toate sfaturile "de bine", femeia a decis să-È™i păstreze copilul, din banalul È™i insignifiantul motiv că e al ei È™i, na, îl cam iubeÈ™te (săraca, de la sarcină îi erau ameÈ›iÈ›i neuronii, nu?).
Ei bine, copilul s-a născut sănătos, voios È™i mai tipic decât diCaprio (adică fără bau-bau de SD).
Stau È™i mă întreb…dacă femeia respectivă avorta È™i medicii se prindeau că testul a fost cam eronat, oare se simÈ›ea cineva vinovat?
E retorică, știu mentalitatea măcelarului.
Altă chestiune care mă bulversează total: cum pitici de grădină e posibil ca atâÈ›ia oameni frumoÈ™i, calzi, inteligenÈ›i, talentaÈ›i (care au copiii speciali) să simtă nevoia de izolare, nevoia de a se ascunde, de a fugi, doar pentru că tu, ăla de te uiÈ›i strâmb la orice e diferit È™i mai puÈ›in perfect ca tine, nu eÈ™ti capabil de a le accepta copiii, fraÈ›ii etc?
Fac parte dintre ei. Poate n-oi fi nici frumoasă, nici deÈ™teaptă, nici caldă (e drept că am mainile È™i labele reci mai mereu. Labele, da, că nu tot piciorul e rece), însă tendinÈ›a de izolare o simt. Asta pentru că tu, primată superioară, mă priveÈ™ti cu dispreÈ›, superioritate, reproÈ™, dezgust È™i intoleranță. Nu avem loc în lumea ta plină de abilități?
În încheiere, deÈ™i e foarte posibil să mai tot editez postarea pe măsură ce-mi amintesc unele lucruri de lămurit, vreau să-mi arăt dezamăgirea față de unii jurnaliÈ™ti, care, din nou, nu sunt capabili să redea o declaraÈ›ie fără s-o altereze prin omisiune, alipire de idei, neatenÈ›ie (mna, dacă nu mai poate fuma la biroul propriu È™i personal…) etc etc.
AÈ™a că dacă apare pe undeva scris că eu am afirmat cum că sarcina mea era defectă, să închideÈ›i link-ul/site-ul/aplicaÈ›ia/tv/radio etc.
Am citit pe undeva inepÈ›ia asta, scrisă de cineva care probabil că a ascultat interviul meu cu ceafa, că urechile sigur erau pline de ceară (dopuri, că e normal să avem ceară în urechi È™i chiar e contraindicat s-o curățăm cu beÈ›iÈ™oare care imping ceara pe conductul auditiv È™i poate provoca leziuni pe timpan). Scuze, m-a luat valul.
În altă încheiere, nu, nu sunt mai păcătoasă decât tine. Și nici karma mea nu e o bitch. Nici ratată/incapabilă nu-s.
Copiii mei nu sunt niÈ™te legume. Nici nu "suferă" de sindrom down. Nici bolnavi nu sunt (ba aÈ™ îndrazni să spun că imunitatea lor e mai bună decât a multor tipici).
Dar dacă nu poÈ›i mai mult decât să faci afirmaÈ›ii stereotipice, din spatele unui gadget, atunci felicitări, eÈ™ti o primată superioară!
Și-ți doresc să nu ai niciodată un copil special. Nu, nu pentru că ar fi o nenorocire, ci pentru ca nu ai putea face față, iar acel suflet ar merita, oricum, infinit mai mult. De exemplu, un Om".
